Federaţia Română de Fotbal, prin Şcoala Federală de Antrenori, va prezenta tehnicienilor, luni, la Casa Fotbalului, "noua strategie de dezvoltare a fotbalului românesc", în cadrul cursului de perfecţionare şi reînnoire a Licenţelor A şi B.
Cursul va avea loc la Casa Fotbalului între orele 9.00 şi 14.00, posesorii licenţelor expirate având şi o zi pentru perfecţionare.
În cadrul cursului vor fi prezentate următoarele teme:
1. "Noua strategie de dezvoltare a fotbalului românesc, 2012-2016" - Marian Mihail, Directorul Tehnic Naţional
2. "Secretele fotbalului spaniol" - Gines Melendez Sotos, Directorul Tehnic al Federaţiei Spaniole.
3. "Informare despre Simpozionul desfăşurat la Praga (19-21 septembrie 2011), privind instruirea formatorilor de antrenori" - Dan Apolzan, Directorul Şcolii Federale de Antrenori.
4. "Informare despre Simpozionul desfăşurat la Dublin (18-21 octombrie 2011), privind aspecte noi în pregatirea portarilor" - Dorin Arcanu şi Sorin Colceag, referent Şcoala Federală de Antrenori.
5. "Motivaţii şi stres în activitatea sportivă" - Nansi Lungu.
Jurnaliştii pot asista la reuniune pe întreaga durată a acesteia.