31 de poliţişti acuzaţi de luare de mită sau tortură. 29 sunt de la aceeaşi secţie. Un criminalist şantaja bărbaţii care făceau sex în public. Un agent infiltrat povesteşte filmul evenimentelor. Sursa: AGERPRES
Stupoare în rândul a zeci de poliţişti din Capitală. Ieri dimineaţă, în zorii zilei, au primit vizita neaşteptată a trupelor speciale.
Cei mai mulţi dintre ei erau obişnuiţi să îi vadă pe "mascaţii" de la Serviciul de Intervenţii şi Operaţiuni Speciale (SIAS) în teren, mergând alături de ei după infractori.
De această dată, însă, rolurile sau schimbat, iar echipele de intervenţie au năvălit în secţiile în care lucrau şi în casele lor.
“Deranjul" de la ora 6.00
La Secţia 3 Poliţie, majoritatea agenţilor aşteptau schimbul care urma să îi scape de povara unei nopţi de muncă. Pe la 5.45, surpriză! A apărut şeful de la Poliţia Sectorului 1, comisarul şef Mihai-Marius Voicu.
El a cerut să vorbească cu poliţiştii de la Ordine Publică, de la schimburile 1 şi 3. Chipurile, un control de rutină. I-a adunat în sala de şedinţă. Erau vreo nouă. În timp ce şeful se întreţinea cu subalternii, şi-a făcut apariţia un "civil", care s-a dus glonţ la şeful de sector.
Pe la 6.15, micuţa curte de pe strada General Berthelot a fost "invadată" de zeci de mascaţi. În curte şi pe stradă şi-au făcut apariţia echipajele de la SIAS şi DGA.
"M-am şi speriat când i-am văzut. Erau cinci echipaje de la SIAS. Cred că erau 30-40 de inşi", a mărturisit, pentru "Evenimentul zilei", unul din martorii acţiunii.
"Buzunăriţi" la ei în secţie
Alături de poliţiştii de la forţele de intervenţie, în clădire au intrat şi ofiţeri îmbrăcaţi civil, dar cu cagule pe faţă. "Erau ăia de la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA)", a explicat martorul.
A urmat un adevărat calvar pentru subofiţerii adunaţi "la şedinţă" de comisarul şef Voicu: percheziţii cor