Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful DSP Constanţa „La noi au rămas 10% din cele 40.000 de vaccinuri antigripale primite"

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Vaccinarea antigripală a fost sistată în judeţul Constanţa în urma solicitării Ministerului Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Constanţa urmând să anunţe în acest sens medicii de familie.

Directorul DSP Constanţa, Constantin Dina, a declarat că în judeţ s-au primit în noiembrie 2011 40.000 de doze de vaccin antigripal, din care au fost folosite 25.000. „Vom sista pentru o perioadă de şapte-zece zile acţiunea de vaccinare, conform solicitării Ministerului Sănătăţii. În circulara primită de la Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile se spune că în urma unei analize la nivel naţional s-a stabilit că, în ultimele săptămâni, a scăzut numărul pacienţilor cu viroze respiratorii şi gripă, astfel că s-a convenit sistarea vaccinării antigripale sezoniere pe o perioadă de şapte până la zece zile. Nu ni s-a spus nimic că ar fi vorba de vreo problemă în ceea ce priveşte compoziţia vaccinului. De asemenea, nu am înregistrat nicio reacţie adversă în urma administrării până acum a acestor vaccinuri", a explicat Constantin Dina. El a declarat că în judeţul Constanţa au fost vaccinate antigripal, până în prezent, aproximativ 25.000 de persoane. „În depozitele DSP Constanţa mai avem aproximativ 10% din stocul de vaccin antigripal pentru acest sezon, la care s-ar adăuga ce mai există la medicii de familie din judeţ, deci nu prea mult", a mai precizat directorul DSP Constanţa. Reamintim că vaccinarea antigripală a fost oprită pentru şapte-zece zile pentru că 350.000 de doze pregătite pentru imunizarea din 2012 aveau concentraţia uneia din cele trei componente scăzută, produsele utilizate până acum neavând probleme, potrivit declaraţiei Amaliei Canton, director în Ministerul Sănătăţii. Până în prezent nu au fost semnalate cazuri care să prezinte probleme de sănătate în urma vaccinării, a precizat Ministerul Sănătăţi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 55 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 55 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer, în continuarea Summitului găzduit la Londra în data

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 41 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°