Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce alte investigaţii va finaliza Consiliul Concurenţei în 2012, după cea privind înţelegerea de pe piaţa carburanţilor

Publicat in Gandul, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Consiliul Concurenţei ar urma să finalizeze în acest an mai multe investigaţii, unele dintre ele începute în 2008, printre care cea privind o posibilă înţelegere între companiile petroliere privind preţul combustibililor, ancheta declanşată pe baza indiciilor furnizate de Parchet, referitoare la Romgaz şi Transgaz şi o investigaţie pe piaţa de retail, a declarat pentru gândul preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

"Mă aştept ca la mijlocul acestui an să terminăm şi restul investigaţiei pe piaţa combustibililor, în ce priveşte preţul combustibilor", a declarat marţi Bogdan Chiriţoiu. În septembrie 2005 Consiliul Concurenţei a demarat, în urma autosesizării, o anchetă având ca obiect o posibilă încălcare a Legii concurenţei de către societăţile active pe piaţa petrolului şi a produselor derivate din România.

Ulterior, din această investigaţie demarată în 2005, a fost desprinsă o altă anchetă, finalizată în acest an şi în urma căreia Chiriţoiu a anunţat marţi că şase companii petroliere au fost amendate cu 880 milioane de lei.

Anchetă în premieră declanşată pe baza indiciilor furnizate de Parchet-DIICOT

O altă anchetă despre care Chiriţoiu spune că va fi finalizată în acest an este cea declanşată în toamna anului trecut, în premieră, pe baza indiciilor furnizate de Parchet - DIICOT. Este vorba despre o posibilă înţelegere între 23 de companii de a participa cu oferte trucate, individuale şi în asociere, la 11 licitaţii organizate de Transgaz SA şi Romgaz SA pentru atribuirea unor contracte de racorduri de gaze naturale şi lucrări de modernizare şi întreţinere a instalaţiilor aferente.

Investigaţia privind Antibiotice Iaşi

În primăvara anului 2008 Consiliul Concurenţei a dispus declanşarea, în urma unei plângeri, a unei investigaţii pe piaţa medicamentelor antibacteriene pentru uz sistemic de către Antibiotice SA Iaşi ş

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Firea, întrebată dacă eșecul de la prezidențiale este vina șefului PSD: „Răspund după parlamentare”

Adevarul acum 39 minute
Gabriela Firea, președinta PSD București, a evitat luni seară, la sediul social-democraților, să răspundă întrebărilor cu privire la rezultatul dezastruos pentru partid al alegerilor prezidențiale. Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din conducerea

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum 48 minute
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Coreea de Nord extinde fabrica de rachete utilizate de Rusia în Ucraina

G4Media acum 37 minute
Coreea de Nord extinde un complex-cheie de fabricare a armelor care asamblează un tip de rachetă cu rază scurtă de acțiune utilizat de Rusia în Ucraina, au concluzionat cercetătorii unui think tank cu sediul în SUA, pe baza imaginilor din satelit, p

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 3 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

Reacția lui Traian Băsescu la demisia lui Ciolacu: „Marcelee! Sună-l pe Trump și spune-i că… nu mai ești”

HotNews acum o ora
După anunțul demisiei lui Marcel Ciolacu de la conducerea PSD, fostul președinte Traian Băsescu a comentat gestul social-democratului într-o manieră ironică, făcând trimitere la convorbirea telefonică pe care premierul ar fi avut-o recent cu președi

Profilul alegătorilor lui Călin Georgescu: O treime sunt tineri, doar 13% dintre persoanele cu studii superioare au votat cu candidatul pro-rus

G4Media acum o ora
Aproape unul dintre trei tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani a votat cu candidatul pro-rus și ultra-naționalist Călin Georgescu, arată Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, care a realizat un profil al votanților care au creat sur

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°