Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iulia Timoșenko a leșinat după ce a luat medicamentele prescrise de doctorii închisorii

Publicat in Adevarul, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Fostul premier ucrainean, condamnat la 7 ani de închisoare, și-a pierdut cunoștința brusc după ce și-a luat medicamentele prescrise de medicii închisorii de la Harkov. Incidentul a avut loc pe 6 ianuarie, aproximativ la orele 22.30, dar a fost anunțat abia ieri de partidul Iuliei Timoșenko.

Potrivit unei declarații postate pe site-ul formațiunii, Timoșenko a strigat după ajutor, dar în pofida controlului video permanent din celula sa, medicii penitenciarului au apărut abia după 20 de minute. Ea se afla în stare critică și mai mult de o oră tensiunea ei arterială era extrem de scăzută - 60/40.

La ora două în noaptea a fost convocat de urgenţă un consiliu de medici, care a numit un examen clinic, iar în ziua următoare Timoșenko a fost dusă la spitalul din Harkov pentru investigaţii și analiza sângelui.

Colegii de partid ai ex-premierului au calificat incidentul drept o încercare de a o lichida fizic pe Iulia Timoșenko, la indicația directă a președintelui Viktor Ianukovici. Fracțiunea sa a cerut șefulului Serviciului Penitenciare să vină cu explicații în Rada Supremă. De asemenea, parlamentarii solicită ca fostul premier să fie consultat de experți internaționali, care ar stabili starea ei de sănătate și i-ar recomanda un tratament adecvat.

Iulia Timoşenko ţinută sub observaţie 24 de ore din 24. Avocatul ei: "lumina aprinsă mereu este pentru a o distruge fizic şi psihic"

GALERIE FOTO Vezi cum arată celula de cinci stele a fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko

VIDEO Iulia Timoşenko, din închisoare: "Îmi este frică să nu fiu omorâtă"

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 6 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 5 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 2 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 3 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum 55 minute
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Inter Milano a fost aşteptată la aeroport, la întoarcere, de un singur fan

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană Inter Milano a revenit acasă, duminică dimineaţa, într-o indiferenţă totală după greaua înfrângere din finala Ligii Campionilor. Un singur suporter, Marco, a fost prezent la aeroport pentru a-i aplauda pe jucători. Inter Milano a înc

Marius Tucă Show începe luni, 02 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 7 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Cum s-au furat 16 saci plini cu bani de la Poșta din Timișoara. Explicațiile directorului Poştei Române

HotNews acum 3 ore
Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat că cei 10 milioane de lei furați din sediul central al Poştei din Timişoara, au fost lăsați într-o cameră, nu într-un seif pus în buncăr, așa cum prevede protocolul, iar o persoană care cunoaşte

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

14°/27°
lun.

16°/30°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/24°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

12°/26°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Timisoara
acum

18°
dum.

14°/28°
lun.

13°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°