Scopul programului este diversificarea medotelor de predare.
Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal" şi Colegiul Naţional „Vasile Goldiş" vor implementa proiectul „Şcoala Discovery", dezvoltat de Discovery Networks CEEMEA în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Acest proiect constă în prezentarea, din data de 16 ianuarie, pe Discovery Channel, zilnic de la ora 14.00, a câte un program educaţional de o oră. Scopul proiectului este diversificarea resurselor de învăţare pentru profesori şi elevi, această diversificare a resurselor fiind menită să întărească efectul mijloacelor tradiţionale ale învăţării şi nu să se substituie lor. Astfel, din data de 16 ianuarie Discovery Channel va prezenta de la ora 14.00 o oră de programe educaţionale, programate astfel: luni- matematică, marţi- chimie, miercuri- biologie, joi- fizică, vineri- alte ştiinţe. Fiecare program va fi reluat a doua zi de la ora 8, inclusiv sâmbăta şi duminica, de la ora 8.00.
Conţinuturile lecţiilor sunt special gândite pentru România, astfel încât să existe congruenţă între ceea ce fac elevii la şcoală, lecţiile propriu-zise, şi ceea ce văd pe ecran.
Scopul programului este diversificarea medotelor de predare.
Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal" şi Colegiul Naţional „Vasile Goldiş" vor implementa proiectul „Şcoala Discovery", dezvoltat de Discovery Networks CEEMEA în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Acest proiect constă în prezentarea, din data de 16 ianuarie, pe Discovery Channel, zilnic de la ora 14.00, a câte un program educaţional de o oră. Scopul proiectului este diversificarea resurselor de învăţare pentru profesori şi elevi, această diversificare a resurselor fiind menită să întărească efectul mijloacelor tradiţionale ale învăţării şi nu să se substituie lor. Astfel, din data