Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am început anul în forţă! România - Belarus 25-22

Publicat in Pro Sport, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Noua naţională a lui Vasile Stângă se zbate să renască, are tupeu şi vivacitate, dar plăteşte încă tribut pentru ultima pasă. România s-a impus cu 25-22 în faţa Belarusului, în primul meci din cele două decisive pentru calificarea în barajul pentru Campionatul Mondial. Diferenţa ar fi putut fi şi mai consistentă fără câteva momente de neatenţie.

Handbalul se bucură de o istorie încărcată, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care Polivalenta a vibrat aseară la fiecare acţiune a tricolorilor. Peste 5.500 de susţinători au venit să le dea o mână de ajutor lui Şimicu, Csepreghi, Popescu şi celorlalţi coechipeiri pentru a încerca să revină în elita mondială. Stângă a decis să rişte încă din start şi i-a aruncat în luptă pe jucătorii noi, Talas şi Mihai. Aceştia au intrat cu tupeu în joc, dar în timp au părut copleşiţi de atmosfera şi de presiunea jocului.

România a căutat să preia iniţiativa din start, dar s-a izbit de o apărare masivă a Belarusului, greu de depăşit, şi a păcătuit prin lipsa de luciditate din atac. Rutenka, jucător care s-a ridicat la rang de star după ce a câştigat de cinci ori Liga Campionilor în opt ani, a fost omul lui Fenici, care a încercat să-l ţină la distanţă de poarta lui Popescu. Însă acest lucru n-a fost suficient pentru ca tricolorii să fie la timonă. Adversarii au avut mai mereu o zvâcnire în plus, astfel că la pauză au intrat în avantaj, 14-12.

Plusul Popescu

De la cabine, România a ieşit total schimbată, cu o viteză superioară faţă de cea cu care intrase în joc. Tonul revenirii l-a dat portarul Mihai Popescu, care şi-a baricadat poarta prin intervenţii formidabile. Naţionala a preluat conducerea în minutul 38, scor 17-16, dar tot a mai dat rateuri. Desprinderea la două goluri a venit abia în ultimele zece minute, "artificiul" fiind aprins de un alt "mânz" propus de Stângă, Cristian Ghiţă, autor a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 24 minute
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 36 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 54 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 28 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°