Liceele cu rezultate slabe la Bac riscă să îşi piardă personalitatea juridică. În judeţul Timiş, s-a propus măsura comasării pentru 16 unităţi şcolare, anunţă Agerpres. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
În opinia reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, măsura trebuie să dea de gândit cadrelor didactice în ceea ce priveşte pregătirea elevilor.
Pregătire serioasă pentru examenele naţionale
''Inspectoratul Şcolar Timiş va elabora un plan de şcolarizare ţinând cont atât de noua metodologie, cât şi de aspecte economice. (...) Această noutate legislativă trebuie să le dea de gândit unităţilor de învăţământ din perspectiva preocupării faţă de procesul de învăţământ, respectiv pentru pregătirea examenelor naţionale'', a declarat prof. dr. Marin Popescu, şeful Inspectoratului Şcolar Timiş.
Care sunt liceele afectate
Până în prezent, s-a decis că din septembrie 2012 Colegiul Tehnic ''Ion Mincu'' va primi elevi de la noul Colegiu Tehnic de Vest ''Ion Mincu'', iar Grupul Şcolar de Poştă şi Telecomunicaţii va fi comasat şi găzduit de fostul liceu CFR. De la Colegiul Tehnic ''Ion Mincu'' vor veni 28 de clase la zi, iar de la noul Colegiu Tehnic de Vest ''Ion Mincu'' vor veni 9 clase la zi şi tot atâtea la seral. Grupul Şcolar de Poştă şi Telecomunicaţii va fi găzduit de fostul Liceu CFR şi va avea 4 clase.
Comasarea îi nemulţumeşte pe profesori, care se tem că le vor fi afectate încadrările. Planul Inspectoratului Şcolar Timiş va fi înaintat Ministerului Educaţiei până pe data de 20 ianuarie.