În 1989, Viktor Orbán era să dea cu maşina Lada peste un soldat rus. În loc să oprească, a accelerat. Şi azi apasă până la capăt acceleraţia unei Lada rablagite - Ungaria - indiferent ce spun ungurii sau Europa. Cum şi-l amintesc vechii camarazi pe actualul premier ungur. Pagină realizată de redacţia FP România.
Şi în 2011, ca de fiecare dată din 1990 încoace, „picnicul politic" maghiar din campingul Univers de la Băile Tuşnad l-a avut ca orator principal pe Viktor Orbán. Spre relativa surprindere a celor care participă vară de vară la tabăra grupării radicale a tineretului maghiar din România, premierul Ungariei a ţinut un discurs axat mai puţin pe pan-maghiarismul tradiţional al Fidesz şi mai mult pe antiglobalizare.
Premierul ungar a prezentat la Tuşnad, în faţa a aproximativ două mii de simpatizanţi, o viziune proprie asupra iminenţei sosirii unei noi ere în istoria omenirii - în care state considerate până atunci puternice vor deveni slabe, iar cele slabe vor prinde puteri. „Sosirea acestei noi ere va coincide cu prăbuşirea vechii ordini mondiale. În statele vestice, datoria de stat va căpăta dimensiuni atât de mari, încât aceste datorii nu vor mai putea fi plătite. În lumea care apune acum, mulţi au crezut că se poate mări la nesfârşit consumul şi creşterea economică, iar ca o consecinţă, competiţia economică s-a transformat într-o competiţie a consumului, fără însă ca resursele şi capitalurile să crească în mod corespunzător" - a explicat Viktor Orbán.
Noua ordine
Premierul ungar vede un alt rol statului în noua orânduire mondială care va veni: acela de organizator al economiei şi al „noii societăţi bazate pe muncă", ce va înlocui actuala „societate risipitoare a bunăstării, a consumului fără acoperire". Premierul ungar şi-a repetat de mai multe ori teza potrivit căreia „fără o naţiune puternică nu se poate construi un stat puternic", a