Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful East Capital: România arată mai bine decât multe alte state din Europa

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Peter Elam Hakansson, preşedintele companiei suedeze de investiţii East Capital, printre cei mai mari investitori de la Bursa din Bucureşti, consideră că România este mai bine poziţionată decât multe alte state din Europa numind-o "piaţă favorită" în anul 2012.

Fondurile de investiţii administrate de East Capital investesc pe Bursa de la Bucureşti înainte de aderarea României la Uniunea Europeană şi au ajuns în prezent la investiţii de circa 70 de milioane de euro, după un maxim de peste 100 milioane de euro investite în 2007, înainte de declanşarea crizei.

"România este una dintre pieţele favorite din grupul pieţelor mici, de frontieră. Ţara a fost lovită din plin de criza economică în 2008 şi a fost nevoită să implementeze un pachet dur de reforme. Acest lucru a dat roade, astfel că România este mai bine poziţionată decât multe alte state europene. De asemenea, ţara este unică prin cele cinci fonduri de privatizare listate (SIF1-5) şi prin fondul de despăgubiri (Fondul Proprietatea). Aceste fonduri au portofolii diversificate şi sunt subevaluate comparativ cu valoarea activului net şi oferă o expunere extraordinară la creşterea economică a României. Atât SIF-urile, cât şi FP reprezintă o importantă parte din portofoliul fondului Balkan", spune Peter Elam Hakansson, preşedintele companiei suedeze East Capital cu investiţii de 3,5 miliarde de euro în întreaga lume. El conduce şi echipa de administrare a investiţiilor în acţiuni.

SIF-urile şi Fondul Proprietatea au o importanţă aparte pentru fondurile East Capital. Fondul Proprietatea este printre cele mai profitabile investiţii pentru suedezi, având în vedere că anul trecut, în urma unei tranzacţii de vânzare de acţiuni FP, fondurile au marcat un profit de peste 200%. Unele dintre fondurile East Capital au intrat în acţionariatul FP încă înainte ca acesta să se listeze la Bursa din Bucureşti achiz

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olandezul Mark Rutte devine noul secretar general al NATO

News.ro acum 35 minute
Cele 32 de state membre NATO l-au numit miercuri pe premierul olandez Mark Rutte viitorul secretar general al Alianţei, într-un moment crucial al organizaţiei, în timp ce Rusia îşi continuă războiul în Ucraina, relatează AFP. (Vom reveni)

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum o ora
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum o ora
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Cod galben de inundații în mai multe județe. Risc crescut de viituri în vestul țării

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_501475" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din Crișana, Banat, Transilvania și Oltenia, valabilă până joi. Avertizarea Institutul

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum o ora
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum 28 minute
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 3 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°