Grecia va fi salvată. Rămâne de văzut când şi dacă acest lucru se va întâmpla prin falimentul unor bănci sau prin reducerea drastică a nivelului de trai al poporului elen.
Miza la nivelul UE nu este însă Grecia, ci, ca aproape în totdeauna, costul final, răspunsul la următoarea întrebare a investitorilor: "Ce este mai scump? Să fie dată afară sau să fie păstrată în zona euro?"
Cum salvezi un stat scăzându-i datoria publică de la 160% la 120% din PIB într-un moment în care vrea să ajungă la un deficit de 5,4% de la 9% din PIB, cu o recesiune de 2,8% din PIB în fundal?
Faptul că va plăti mai puţin pe dobânzi, care urcă până la circa 35% pe an la împrumuturile pe 10 ani, este deja inclus în această ţintă de deficit, la fel ca şi creşterea impresionantă a veniturilor. Mai mult decât atât, pe de o parte îi reduci datoria, pe de alta îi sugrumi şi mai mult economia cu măsuri de austeritate. Pe aceste cifre însănătoşirea nu se vede la orizontul următorilor 5-10 ani iar piaţa nu poate aştepta atât.
Miza nu este însă Grecia, ci banii băncilor şi banii investiţi de BCE şi FMI. Miza nu este nici integritatea zonei euro, ca entitate economică, din moment ce în 2001 Grecia a fost primită, politic, în zona euro cu o datorie publică de peste 100% din PIB şi apoi i s-a acceptat un grad de îndatorare şi mai mare.
Declaraţiile mai mult sau mai puţin voalate ale unor oficiali europeni, de cele mai multe ori germani sau austrieci, la adresa Atenei, care ar trebui, spun ei, dată afară şi lăsată să îşi rezolve problemele singură, prin scăderea extremă a nivelului de trai, sunt tardive dacă nu chiar uşor ipocrite.
Dacă Germania ar fi vrut să scoată Grecia din zona euro ar fi trebuit să o facă până acum. Sau măcar înainte de momentul în care a reuşit să convingă bancherii să accepte să renunţe la jumătate din ce le datorează statul elen de frica de a nu pi
