O persoană şi-a pierdut viaţa după ce automobilul în care se afla a fost implicat într-un grav accident circulaţie. Tragedia a avut loc aproape de zona în care, pe data de 4 noiembrie 2009, cinci oameni au murit după ce un microbuz a intrat într-un autotren.
În urma primelor cercetări, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că Daniel Custura, de 38 de ani, din Constanţa, a condus un automobil Skoda Octavia, pe DN 22 C, dinspre Tulcea către Constanţa. Ajuns în zona localităţii Piatra, din cauza vitezei şi a neatenţiei în conducere, şoferul a pierdut controlul volanului după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală atât a şoferului, cât şi a lui Leonard Popa, de 57 de ani, pasager pe bancheta din spate. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medicii Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Constanţa Marcel Casapu, de 52 de ani, din Constanţa, pasagerul din dreapta faţă, a decedat. În continuare, lucrătorii Serviciului Rutier continuă cercetările în acest dosar, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor care au dus la producerea tragediei. O persoană şi-a pierdut viaţa după ce automobilul în care se afla a fost implicat într-un grav accident circulaţie. Tragedia a avut loc aproape de zona în care, pe data de 4 noiembrie 2009, cinci oameni au murit după ce un microbuz a intrat într-un autotren.
În urma primelor cercetări, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că Daniel Custura, de 38 de ani, din Constanţa, a condus un automobil Skoda Octavia, pe DN 22 C, dinspre Tulcea către Constanţa. Ajuns în zona localităţii Piatra, din cauza vitezei şi a neatenţiei în conducere, şoferul a pierdut controlul volanului după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală