Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofertele privind creditele de consum, verificate de CE

Publicat in rfi, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Peste jumătate din site-urile verificate de Comisia Europeană în România au fost descoperite cu nereguli. Este vorba despre paginile de internet care oferă credite de consum. Comisia Europeană a verificat mai multe site-uri care oferă credite de consum în tot blocul comunitar pentru a vedea dacă drepturile consumatorilor sunt respectate.

Unsprezece din 20 de site-uri verificate în România au fost descoperite cu nereguli – prin urmare, aceste site-uri vor fi urmărite pe plan intern. La nivel comunitar, din cele peste 560 de pagini de internet verificate iniţial, numai 30% respectă normele europene în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor, a anunţat Comisia Europeană. Tot la nivel comunitar, 70% din aceste site-uri au fost marcate pentru investigaţii ulterioare.

Principalele probleme constatate de CE au vizat lipsa informaţiilor în publicitatea privind creditele de consum. Astfel, publicitatea cuprinsă în aproape jumătate dintre site-urile verificate nu includea toate informaţiile standard solicitate de Directiva privind creditul de consum, de exemplu dobânda anuală efectivă (DAE), care este esenţială pentru a compara ofertele. Totodată, inspectorii europeni au mai constatat că lipsesc de pe multe pagini de internet informaţii privind durata contractului de credit sau costurile cu serviciile auxiliare obligatorii cum ar fi asigurarea.

În următoarele luni, operatorii economici vor fi contactaţi de autorităţile naţionale şi li se va solicita să ofere clarificări sau să-şi corecteze paginile de internet. Nerespectarea acestei obligaţii, în funcţie de legislaţia naţională aplicabilă, poate fi sancţionată cu amenzi sau chiar cu închiderea site-urilor în cauză.

Autorităţile naţionale de aplicare a legii vor raporta situaţia Comisiei Europene până în toamna anului 2012. Comisia va întocmi ulterior un raport privind rezultatele. Andreea Orosz,

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 50 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°