Aşa cum am văzut, calendarul „romanilor cei vechi” avea zece luni: Martius, Aprilis, Maius, Iunius, Quintilis, Sextilis, September, October, November şi December. Prima lună a anului îl preamărea pe Marte, zeul războiului, primăvăratecul aprilie îşi lega numele de „cultul Venerii, în multe identificată cu Flora, care deschide câmpul cu florile”(At.M. Marienescu), luna mai îi era închinată zeiţei italice a pământului, Maia, iar iunie, Iunonei, zeiţa protectoare a căsniciei, a căminului şi a femeilor măritate, regină a zeilor şi a oamenilor.
Celelalte luni se numeau a cincea, a şasea, a şaptea, a opta ş.a.m.d., aceste denumiri păstrându-se până în zilele noastre. Noua împărţire a timpului instituită de regele Numa Pompilius, care a introdus încă două luni la sfârşit de an (ianuarie şi februarie), mărind numărul acestora la 12, dar mai ales reforma calendarului adusă de împăratul Iuliu Cezar, care – printre altele – a stabilit începutul de an la 1 ianuarie, au generat neconcordanţa dintre denumirea lunilor şi locul acestora în calendar. De aceea, luna a noua din calendarul nostru (care iniţial era luna a şaptea) se numeşte septembrie, luna a zecea (a opta din vechime) – octombrie, a unsprezecea – noiembrie şi a doisprezecea – decembrie, „decem” în latină însemnând zece. Dar să vedem ce s-a întâmplat cu lunile a cincea (Quintilis) şi a şasea (Sextilis).
„În epoca cultului împăraţilor s-au făcut schimbări în numiri, pentru că unora li s-au închinat luni întregi, ca şi unor zeităţi” (At.M. Marienescu). Astfel, luna Quintilis devine iulie, în onoarea marelui Iulius Caesar, iar Sextilis preia numele împăratului Octavianus Augustus, întru veşnica sa glorie... Şi lucrurile nu păreau să se oprească aici... „Sub Tiberiu au venit linguşitorii ca September să se numească Tiberiu şi October, Liviu, dar nu s-a primit. Sub Nerone, lunile aprilie, mai şi iun
