Moneda naţională a recuperat corecţiile înregistrate la începutul sesiunii, iar cursul a revenit în jurul nivelului de 4,36 lei/euro, în linie cu aprecierea valutelor din regiune. În jurul orei 16:30, euro era schimbat pentru 4,3590 - 4,3605 lei pe piaţa interbancară, uşor mai sus faţă de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când schimburile se perfectau la 4,3585 - 4,3600 lei/euro. La deschidere, cotaţiile se plasau la 4,3600 - 4,3630 lei/euro, iar în prima oră de tranzacţionare, cursul a urcat până la un maxim de 4,3695 lei/euro.
După acest nivel cotaţiile au început să scadă, iar unii dealeri au suspectat intervenţia băncii centrale, pentru a limita deprecierea leului. În prima parte a zilei, cotaţiile au rămas peste 4,3650 lei/euro, după care au început, treptat, să scadă. Valutele din regiune au înregistrat o mişcare similară, afişând aprecieri de până la 1% la ora transmiterii ştirii.
Banca Naţională a României (BNR) a publicat ieri un curs de referinţă cu 0,93 bani mai mare decât luni, de 4,3625 lei/euro, reprezentând cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni jumătate şi aproape de nivelul record, de 4,3688 lei/euro, atins în iunie 2010.
Leul a pierdut şi în faţa francului elveţian, iar cursul a urcat cu 1,42 bani, de la 3,5811 lei/franc la 3,5953 lei/franc. Nivelul de ieri reprezintă cea mai înaltă cotaţie atinsă din 5 septembrie 2011, când paritatea s-a plasat la 3,8133 unităţi. În schimb, referinţa pentru dolar a scăzut cu 0,25 bani, de la 3,4096 lei/dolar la 3,4071 lei/dolar.
Referinţa de luni a reprezentat maximul începând cu 2 iulie 2010, când dolarul a fost cotat la 3,4414 lei. Dobânzile pentru sumele plasate pe o zi au continuat să scadă, de la 2,33 - 2,83% la 1,95 - 2,45%, pe fondul surplusului de lichiditate. Totodată, randamentele afişate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână au scăzut de la 3,83 - 4,33% l