Trei consorţii din care fac parte mari grupuri financiare - JP Morgan, Goldman Sachs şi Citibank - şi firme de brokeraj vor depune oferte pentru listarea Romgaz la Bursă, cea mai mare ofertă publică iniţială derulată în România, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital.
"Într-un consorţiu se regăsesc Goldman Sachs, Erste, BCR, Raiffeiesen Capital&Investment şi Intercapital Invest, care este subcontractor, pentru că au mai participat cu BCR la oferta de la Transelectrica şi existau nişte restricţii prevăzute în caietul de sarcini", au afirmat sursele citate.
O a doua ofertă va fi înaintată de consorţiul format din JP Morgan - UniCredit CAIB - Alpha Finance - Alpha Bank, iar a treia va fi prezentată de Citibank - Societe Generale - BRD şi ING Bank.
Ofertele pentru vânzarea a 15% din acţiunile Romgaz trebuie depuse până luni, 16 ianuarie. Iniţial, termenul a fost 29 decembrie, însă cu doar o zi înainte Ministerul Economiei a amânat data limită, la solicitarea consorţiilor interesate de intermedierea ofertei.
"Este aproape imposibil să mai apară schimbări în consorţii sau să se mai formeze încă un sindicat, pentru că documentaţia este foarte laborioasă, trebuie o grămadă de acte emise de autorităţi fiscale şi locale, traduceri, legalizări şi altele. Spre exemplu, durează cel puţin o săptămână obţinerea certificatului de la Administraţia Financiară din care să rezulte că nu ai datorii la bugetul de stat şi la contribuţiile sociale. Fiecare participant al consorţiului trebuie să aducă aceste certificate de la administraţia financiară. Nu am mai auzit să fie cineva interesat să intre în vreun consorţiu sau să se închege alt sindicat. Chiar dacă s-ar decide astăzi, când să mai aducă actele? Miercurea viitoare, pe când termenul de depunere este luni? Nu ar mai avea timp decât dacă sunt