Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eliberarea chitanţei, pierdere de timp pentru slujitorii Domnului?!

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Un obicei bine împământenit în preajma sărbătorii de Bobotează este, pe lângă sfinţirea caselor de către preoţi, remunerarea acestora. Până recent, din lipsă de interes sau din prea multă “frică de Dumnezeu”, acest aspect rămânea deseori într-un con de umbră. Luni, Mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu Streza, a declarat că preoţii care au sfinţit casele enoriaşilor de Bobotează şi au primit bani de la aceştia, sunt obligaţi să-i predea în contul parohiilor, pe baza unor chitanţe. Acelaşi lucru l-au susţinut şi protopopii mureşeni. “Se taie chitanţă! Ce este pe chitanţă intră în contul parohiei care îi foloseşte înspre ajutorarea unora sau a altora sau înspre consiliul parohial. În ziua respectivă se face sfinţirea casei, apoi se eliberează chitanţa care se lasă pe masă. S-a procedat aşa tot timpul. La final se predă un raport şi chitanţa. Iar ceea ce este chitanţat intră în contul Parohiei”, a declarat Teodor Beldean, protopopul oraşului Reghin.

Verificare şi nu prea

Bazându-se pe “buna credinţă şi pe conştiinţa curată”, IPS Laurenţiu Streza nu îi va verifica pe preoţi dacă predau sau nu parohiilor banii proveniţi din buzunarul enoriaşilor însă atrage atenţia că preoţii nu au voie să pretindă bani oamenilor, orice plată suplimentară fiind benevolă. Totuşi, conducerea Mitropoliei Ardealului va verifica daca preoţii întocmesc chitanţe pentru banii primiţi de la credincioşi. „Daca omul vrea, dă ceva, dacă nu, nu este nicio problemă. Noi vom controla şi am controlat în fiecare an şi l-am rugat pe fiecare preot să ne prezinte chitanţa cu care ei au înregistrat banii respectivi, ca să putem publica dacă este nevoie sumele, să le ştie toată lumea”, a mai declarat acesta.

Emiterea de chitanţe, pierdere de timp?

Uşor indignaţi de întrebare, protopopii mureşeni au întărit cele spuse de Mitropolit, chiar dacă eliberarea chitanţei pentru fiecare mi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 57 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 54 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 40 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum o ora
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°