Problemele de sănătate ale părintelui l-au afectat foarte mult pe fotbalist, însă el a anunţat conducerea clubului că mâine se întoarce în România, chiar dacă oficialii i-au transmis că mai poate rămâne câteva zile în Argentina, alături de tatăl lui.
"Nu vreau să trişez. Voi face toată pregătirea de iarnă alături de colegii mei. Nu vreau să pară că profit de situaţia asta!", a spus Brandan.
"Am pierdut-o pe mama şi acum e şi tata pe moarte! Are 79 de ani şi a suferit trei operaţii la stomac în ultimele şase luni. De data asta, medicii au zis că nu-şi mai asumă responsabilitatea pentru o nouă intervenţie chirurgicală, aşa că nu se mai poate face nimic. Am vrut doar să mai rămân câteva zile aici, să am ocazia să mai petrec puţin timp alături de el, fiindcă probabil nu-l voi mai vedea", a mai precizat el, citat de gsp.ro.