Rar vezi dimensiunea reală a ipocriziei umane. Circul iscat în jurul „eutanasierii" câinilor vagabonzi ne arată cât de ipocriți suntem.

Orașele mari ale României au o problemă extrem de gravă, lăsată nerezolvată pentru că primarii se tem de gălăgia pe care o fac activiștii din zona protecției drepturilor animalelor. Sau pentru că vor să fure din banul public și încă nu au găsit soluția care să-i protejeze de vigilența DNA.

Străzile sunt bântuite de haite de câini, mulți dintre ei agresivi, care pun deseori în pericol sănătatea și chiar viața trecătorilor. București, de exemplu, este singura capitală UE unde s-a demonstrat practic că poți să mori ucis de câinii vagabonzi. O astfel de situație impune măsuri eficiente, nu gargară electorală.

Din păcate pentru cei mușcați de maidanezi și mai ales pentru cei care urmează să fie atacați, problema este tratată la noi cu maximă ipocrizie.

De o parte sunt cei care cred că soluția este una letală. Au inventat eufemismul eutanasierii pentru a pune o etichetă digerabilă soluției lor: uciderea câinilor vagabonzi. Nu spun lucrurilor pe nume, crezând că astfel nu riscă să fie acuzați că sunt criminali. Ar trebui să stea în fața publicului și să explice simplu de ce cred ei că omorârea maidanezilor este soluția problemei cu care ne confruntăm.

Ar trebui să spună cu capul sus următorul lucru: „Dragi concetățeni, avem o problemă gravă. Dacă ți-au invadat șobolanii subsolul, pui otravă, nu faci folosofie. Aceasta este soluția noastră, atât ne costă și ne rezolvă problema în următorul termen". Cum își pot imagina că vor convinge publicul să accepte soluția lor, dacă nu o explică simplu și fără perdea?

De partea cealaltă sunt apărătorii „drepturilor animalelor", care fac circ în piața publică pentru a ne convinge că un câine e un suflet nevinovat, ce nu merită ucis. În primul r