La numai 25 de ani, Andra se numără printre vocile cele mai respectate în România. "Cine crede că succesul în muzică înseamnă doar talent se înşală. Am spus-o ori de câte ori am avut ocazia, muzica înseamnă în primul rând muncă intensă. Fără asta nu faci nimic", a explicat Andra pentru "Evenimentul Zilei". Andra recunoaşte că a avut noroc, în primul rând, datorită publicului, care a susţinut-o. "A fost greu, dar, după cum vezi, nu e imposibil. Eu, în afară de susţinerea mai mult morală a familiei mele, nu prea am avut relaţii în muzică. Eram un copil timid care venea dintr-un oraş de provincie, au trecut ceva ani până să fiu luată în serios şi până să demonstrez că nu sunt o vedetă de o vară. De-aia şi insist pe chestiunea cu munca. Tenacitatea dă roade. Am avut norocul că, în primul rând, publicul m-a susţinut, asta a fost «relaţia» mea. Atunci când publicul te cere, ai succes şi fără pile sau compromisuri, asta vă pot garanta", a completat soţia lui Cătălin Măruţă. VIDEO Ce a făcut Andra Măruţă de Crăciun cu familia ei? "Gătim, cântăm, colindăm!" Cătălin Măruţă despre prima vacanţă în trei. "Am urcat cu David cu telecabina la cota 1800 în Poiană"
Andra e mândră de soţul ei! Vezi cum vrea să îl premieze pe Măruţă!
La numai 25 de ani, Andra se numără printre vocile cele mai respectate în România. "Cine crede că succesul în muzică înseamnă doar talent se înşală. Am spus-o ori de câte ori am avut ocazia, muzica înseamnă în primul rând muncă intensă. Fără asta nu faci nimic", a explicat Andra pentru "Evenimentul Zilei". Andra recunoaşte că a avut noroc, în primul rând, datorită publicului, care a susţinut-o. "A fost greu, dar, după cum vezi, nu e imposibil. Eu, în afară de susţinerea mai mult morală a familiei mele, nu prea am avut relaţii în muzică. Eram un copil timid care venea dintr-un oraş de provincie, au trecut ceva ani până să fiu luată în seri