Sorina Woinaroski. Vă mulţumesc pentru aprecieri şi urări. Regret dacă lipsa anchetei de sfîrşit de an v-a dezamăgit dar mă bucur că v-au plăcut paginile de umor. Aştept cu interes opiniile dvs.
Yotam Reuveny. Din Israel trimiteţi un lung poem intitulat Nespus, în care vă jucaţi cu termeni precum spusul, nespusul, supusul şi nesupusul. Destul de repede cititorul oboseşte să vă urmărească şi este trezit din amorţire de pasaje mai nostime precum acesta: Dacă i se naşte un plod/ Nu poate să doarmă/ Într-o şură/ noaptea asta/ Val vârtej se duce (unde? n.m.) / Plin de supunere/ Uitat şi singur./ Trece brabantul poliţiei/ Cu geamuri chioare de panse de vin roşu,/ Se scoală şi spune bă sergent/ Dă-mi şi mie să zic ceva la microfon/ ca mi s-a născut un băiat. Se ivesc cîteva întrebări: dacă personajului liric nu i se năştea un plod, ar fi putut dormi în şură? Cum arată şi ce cilindree are brabantul poliţei, presupun că n-aţi vrut să scrieţi Trabantul, eu ştiam că Brabantul era un ducat de pe teritoriul de azi al Belgiei? Ce sînt acelea panse şi ce legătură au cu vinul roşu? În rest, nu poate fi vorba de poezie nici cu brabantul poliţiei.
Dionisiu Popuiac. Am primit un e-mail cuprinzînd, fără alte introduceri „Poezia lui Dionisiu Popuiac, 18 ani, elev cl XII Uman la Lucian Blaga, Tiraspol”. Tînărul poet trimite e-mailul său la vreo 30 de adrese de reviste şi instituţii. El comite nişte „versuri” în care face eforturi de a scrie în prozodie clasică, dar nu nimereşte decît o rimă din patru, de ritm nu mai zic. Dar nu prozodia e problema principală: Omul este taina cea primordială,/ Nevăzută poate, - plina-i strălucire;/ Naşterea- i profundă, moartea-i decisivă,/ Ce avem o taină de creaţie întâia.// Dumnezeul Sfânt viaţa-i insuflară/ Din materia fiinţei nevăzute, poate -/ Omul e capodopera prim sacrală,/ Unde e luată viaţa-n prea’nălţare.// Inima e cel mai scump
