Toată lumea spune că am origini norvegiene; te-ai aştepta să fiu înalt, spătos şi voinic, dar eu, unul, sînt mai degrabă mic şi grăsan. Ca mine, o grămadă de fraţi de-ai mei cu care am copilărit umăr la umăr – care în ghivece, care direct în pămînt – am făcut abia anul ăsta unica noastră călătorie în lume. Eu, cu mai multe rude apropiate, am ajuns în România. Ne-am întîlnit în pieţele de acolo cu semeni poate mai înalţi, dar mai sfrijiţi, cu vîrfurile mai strîmbe sau chiar cu cîte un început de chelie. În orice caz, asta nu contează în lumea noastră. Sîntem toleranţi, (încă) multiculturali şi ne pasă prea puţin dacă ajungem în case mai bogate sau mai sărace. Sigur că, într-un sistem omenesc de valori, sfrijiţii care stau oarecum separat de noi, ăştia pîntecoşii, şi-s preţăluiţi în bani lumeşti la mult mai puţin, s-ar putea simţi ofensaţi, discriminaţi şi daţi deoparte. Vă asigur că nu este aşa. Fiecare speră că ajunge într-o casă de om. Unii au de partea lor avantajul genelor bune, alţii – preţurile mai mici. Acceptăm cu toţii chestia asta ca pe un dat şi nu facem mare caz de discriminările omeneşti. E unica noastră călătorie în lume şi e bine s-o facem cu vîrfurile în sus. E marea noastră migraţie. Ne simţim fiecare precum glorioşii somoni care urcă an de an rîuri vijelioase, ca să moară în prima lor casă. Sigur, noi murim pe stradă şi nici nu lăsăm urmaşi, dar – cum vă spuneam – asta contează prea puţin.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă TimpEu am ajuns într-o familie cu un copil şi o mîţă. Pînă să intru în casă am fost ţinut legat pe balcon între borcanele cu murături. A fost bine acolo, am stat înfăşat în mine însumi şi m-am putut gîndi un pic la rostul meu pe lume şi la alte chestii filozoficeşti. Am fost adus în casă cam în preajma Ajunului. Familia mea mutase un fotoliu să-mi facă loc iar gospodina r
