Exilat la Londra în iunie 1940, cu Franța aflată pe marginea prăpastiei, Charles de Gaulles a ținut un discurs la radio ce era menit să creeze o legătură puternică între el și țara sa.

Dimineața de 18 iunie 1940 a fost un moment intens pentru Winston Churchill și Charles de Gaulle. La Whitehall, premierul britanic făcea ultimele modificări discursului care avea să devină celebru - Blood, Sweat and Tears. Undeva în Londra, într-un aparament pe care i-l împrumutase un ofițer francez, generalul de Gaulle, care fugise din Franța cu o zi înainte în timp ce guvernul său negocia un armistițiu cu germanii, schița textul unui Apel către Poporul Francez prin care îi îndemna să nu abandoneze lupta împotriva invadatorilor naziști.

Discursul lui de Gaulles a fost rezultatul ofertei pe care i-o făcuse Churchill, aceea de a se adresa Franței prin intermediul BBC-ului. Avea să ajungă cel mai cunoscut și apreciat discurs al generalului - L'Appel du 18 juin- iar data avea să devină o zi simbolică pentru el și țara sa. Cuvintele rostite la radio de către generalul în vârstă de 49 de ani aveau să fie baza a ceea ce s-a transformat în gaullismși l-au propulsat la conducerea națiunii franceze. Discursul i-a constituit o imagine specială, aceea a "omului care a spus nu", și i-a confirmat destinul istoric într-un moment în care statul francez era învins, iar Republica a III-a, ce condusese Franța pentru mai bine de șase decenii, se prăbușea sub armele germanilor. Însă acest faimos discurs a fost cât pe ce să nu fie difuzat.

CITIŢI AICI CONTINUAREA