Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peșteră Farcu din Roșia, unică în România, va fi deschisă pentru public din luna mai

Publicat in Adevarul, joi 12 ianuarie 2012 ·

După ce a suferit nenumărate distrugeri și vandalizări, în perioada de exploatare masivă a bauxitei, peștera Farcu din comuna bihoreană Roșia, va intra în curând în circuitul de turism speologic, atât național, cât și internațional.

Cu ajutorul primăriei din Roșia, Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor, are în proiect reabilitarea peșterii Farcu, scop pentru care s-au strâns peste 270.000 de lei.

„Dorim să exploatăm toate posibilitățile de a arăta lumii frumușețea naturală a acestei peșteri. Pentru turiștii care vor veni avem o coloană de apă, o rețea de apă proaspăt inaugurată, adică am creat infrastructura majoră pentru primirea celor interesați de turismul speologic", explică primarul comunei Florin Bonca. Conducerea comunei dorește și protejarea peșterii Farcu, mai ales, pentru că, din cauza apropierii de o galerie de bauxită, au fost furate din peșteră o mulțime de cristale, formațiuni geologice unice în țară.

Și dacă administrația comunei a investit pentru crearea condițiilor pentru turiști, CAPDD Bihor se va implica în curățarea peșterii și amenajarea acesteia pentru primirea „oaspeților". „Fondurile alocate vor fi folosite pentru amenajarea accesului și a unei galerii de 200 de metri din interior, lucru care va face fără a interveni în biodiversitatea peșterii. Mai ales că trebuie să avem grijă de cristalele care se formează, pentru că ani la rândul au fost furate, iar pereții peșterii sunt plini de semnături", spune Viorel Lascu, președintele CAPDD Bihor.

Nevoie de fonduri

Totuși, amenajarea intrării în peșteră este doar unul dintre pașii de care este nevoie pentru transformarea acesteia într-o atracție turistică. „Conform calculelor noastre ar fi nevoie de 700.000 de euro pentru punerea în aplicare a tuturor planurilor. Am dori să facem posibiă o plimbare cu trenulețul, dar și urcarea cu liftul din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanţelor anunţă că noul şef al ANAF a schimbat 9 din cele 15 persoane cu funcţii de conducere din Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti / Nazare: Este inacceptabil ca semnalele evidente privind evaziunea fiscală să fie ignorate

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă, marţi, că a discutat în detaliu cu noua conducere ANAF despre întărirea luptei împotriva eveziunii fiscale, iar preşedintele ANAF a dispus schimbarea a

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°