Universitatea Babes-Bolyai isi alege pe 1 martie noul rector. Andrei Marga, actualul rector al universitatii, a implinit varsta de pensionare si nu mai poate candida la un nou mandat. Unii profesori din cadrul universitatii sustin insa ca acesta si-a pus numele pe lista profesorilor care sa primeasca un an sabatic si ca incearca sa isi impuna apropiatii sa candideze la pozitia de rector, pentru a-si pastra influenta decizionala. De cealalta parte, rectorul Andrei Marga a declarat pentru HotNews.ro ca "asa cum Lucian Blaga, Kurt Horedt si altii erau somati de catre diletanti agresivi sa paraseasca universitatea (...) tot astfel acum, o mana de insi, fara acoperire profesionala si civica, se straduie sa elimine, sub pavaza unei legi eronate, varfurile profesionale ale acestei universitati".
Gabriel Badescu, seful Departamentului de Stiinte Politice din cadrul UBB, a declarat pentru HotNews.ro ca, la alegeri, "cu cat proportia de candidati favorabili actualului rector este mai ridicata, cu atat este mai mare sansa sa castige unul dintre ei". "Democratia ne da multa bataie de cap", sustine Eniko Vincze, profesor la Facultatea de Studii Europene.
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca este cea mai mare universitate publica din Romania, in functie de numarul de studenti inmatriculati la studii de licenta pe locuri bugetate, cu 14.518 studenti, potrivit datelor de la 1 octombrie 2011 furnizate de Ministerul Educatiei. In total, Universitatea are aproximativ 49.000 de studenti inmatriculati la toate formele de invatamant. Alegerile care au inceput la finele anului trecut si continua in acest an, in cadrul universitatilor, sunt primele care se desfasoara conform noii Legi a Educatiei Nationale. In cadrul Universitatii Babes-Bolyai, calendarul alegerilor este urmatorul, potrivit profesorului Eniko Vincze, profesor la Facultatea de Studii Europ