Agenţia Naţională de Integritate l-a găsit pe Traian Paraschivescu, funcţionar public în cadrul Consiliului Judeţean Giurgiu, incompatibil cu funcţia pe care o ocupă.
ANI îl acuză pe funcţionarul CJ Giurgiu de faptul că a ocupat, abuziv, timp de doi ani, cele două funcţii, incompatibile.
Perioada la care se face referire este 16 aprilie 2007 – 14 iulie 2009, în acest interval Traian Paraschivescu fiind atât angajat al Consiliului Judeţean (funcţionar public), cât şi administratorul SC ATID SRL.
Contactat telefonic, Dumitru Beianu, preşedintele CJ Giurgiu, a declarat, pentru Adevărul, că nu avea cunoştinţă de faptul că unul dintre angajaţi ar putea fi în incompatibilitate, dar dacă aceasta este situaţia, va lua măsurile legale.
Traian Paraschivescu riscă decăderea din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o deminitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani. Acesta poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.