Doamne, Ţestoasă divină,
iată că a venit timpul să-ţi înapoiez literele
pe care mi le-ai închiriat la preţ de nimic: orele vieţii mele.
Îţi dau înapoi şi tăcerea dintre cuvinte,
acest obiect de preţ din care mi-am făcut emblemă.
Îţi restitui şi virgula dintre copaci
şi cratima dintre doi nori
şi asteriscul care face cu ochiul
şi semnul întrebării răsărind pe mare în zori
şi semnul mirării unicul plop de pe insulă
şi parantezele două eclipse contrare,
şi cele trei puncte de suspensie
marcând nehotărârea mea şi-a lumii,
şi semnele diacritice ca burniţa peste fântâni arteziene,
şi omniprezentul a-rond ca tălpile lui Yetti pierzându-se în zăpadă,
şi majusculele ca guler de blană alfabetului,
şi mândria teleghidată a prescurtărilor internaţionale: SOS, INRI, BB, USA, etc.
şi romantica cicăleală a rimelor ca nişte băbuţe care-şi amintesc
cum copiau în liceu de la vecinul de bancă,
şi incantaţiile lettriste eolin-dalc-zulfinar-enuhina
pe care şi le şoptesc în nopţi de vară menhirii din Stonehenge,
şi găngăveala bâlbâiala emoţiile creierului meu când naşte cuvinte din nimic,
pe care le încredinţează, jertfe inocente, coardelor vocale şi limbii.
Toate acestea Dumnezeule, Ţestoasă divină,
aceste însemne pe care le-am stăpânit atâţia amar de ani,
le văd cum revin la tine şi se aşează de la sine în lăcaşul lor
pe carapacea ta de unde au fost smulse de fulgerul naşterii mele.
În lăcaşul lor pe carapacea ta de unde au fost smulse
acum o mie de ani de fulgerul naşterii mele...
Doamne, Ţestoasă divină,
iată că a venit timpul să-ţi înapoiez literele
pe care mi le-ai închiriat la preţ de nimic: orele vieţii mele.
Îţi dau înapoi şi tăcerea dintre cuvinte,
a
