● Fata cu un dragon tatuat / The Girl with the Dragon Tattoo (SUA, 2011), de David Fincher.

Mai întîi victimă şi mai apoi teroare a violatorilor, micuţă orfană şi mare hackeriţă, motociclistă goth-punk şi indispensabilă asistentă a unui jurnalist justiţiar, lesbiană, dar dispusă să facă o excepţie pentru respectivul jurnalist (suficient de bătrîn ca să-i fie tată), eroina literară şi cinematografică Lisbeth Salander, creată de romancierul (la bază, jurnalistul) suedez Stieg Larsson, reprezintă o contribuţie valabilă atît la cauza emancipării femeilor, cît şi (în aparentă contradicţie) la imaginarul masturbatoriu masculin. După cum nota Mihai Iovănel, unul dintre primii admiratori români ai best-seller-urilor lui Larsson (trei la număr, publicate după moartea autorului), e clar că acesta din urmă se proiectează în Mikael Blomqvist (eroul jurnalist) şi prin urmare „îi injectează cîteva evergreen-uri ale fantasmelor masculine“, printre care această capacitate (încă şi mai misterioasă în ecranizările suedeze ale cărţilor, unde interpretul lui Blomqvist nu se remarcă prin sex-appeal) de a nu-şi lăsa indiferentă tînăra colegă lesbiană. În plus, sugestia că Lisbeth îl găseşte în Blomqvist pe „tăticul bun“ de care are nevoie, ca să-i vindece prin incest simbolic traumele violurilor la care fusese supusă de taţii ei de pînă atunci (de la cel natural pînă la cel mai recent dintre cei numiţi de către statul care o luase sub tutelă), e de un sentimentalism destul de retrograd (căci patricentric), care limitează influenţa emancipatoare pe care o poate avea personajul ei. Şi, cu oricît de mult tact ar fi filmate, cu oricît de mari eforturi de a concentra atenţia spectatorului nu asupra spectacolului în sine, ci asupra sentimentelor lui Lisbeth, scenele în care aceasta e maltratată sexual de „tăticul“ ei de la stat au din concepţie o încărcătură neeradicabilă de s