Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statisticienii români şi bulgari se „înfrăţesc“ la Braşov

Publicat in News Brasov, joi 12 ianuarie 2012 ·

Memorandumul de Înţelegere între Institutul Naţional de Statistică din România şi Institutul Naţional de Statistică din Bulgaria cu privire la cooperarea în domeniul statisticii, va fi semnat luni, la Braşov.

Cooperarea în domeniul statisticii oficiale cu Institutul Naţional de Statistică al Bulgariei vizează stabilirea unui cadru pentru dezvoltarea şi implementarea comună a programelor şi proiectelor de cooperare în domeniul statisticii.

Institutul Naţional de Statistică din Bulgaria va fi reprezentat de către Prof. Asoc. Dr. Mariana KOTZEVA, preşedinte al INS Bulgaria, iar Institutul Naţional de Statistică din România va fi reprezentat de către Prof. Univ. Dr. Vergil VOINEAGU, preşedintele INS România.

„Institutul Naţional de Statistică al României este conştient de faptul că dialogul european constructiv este un mecanism menit să asigure dezideratul performanţei Sistemului statistic naţional“, a precizat Ion Popescu, şeful Direcţiei de Statistică din Braşov.

Memorandumul de Înţelegere între Institutul Naţional de Statistică din România şi Institutul Naţional de Statistică din Bulgaria cu privire la cooperarea în domeniul statisticii, va fi semnat luni, la Braşov.

Cooperarea în domeniul statisticii oficiale cu Institutul Naţional de Statistică al Bulgariei vizează stabilirea unui cadru pentru dezvoltarea şi implementarea comună a programelor şi proiectelor de cooperare în domeniul statisticii.

Institutul Naţional de Statistică din Bulgaria va fi reprezentat de către Prof. Asoc. Dr. Mariana KOTZEVA, preşedinte al INS Bulgaria, iar Institutul Naţional de Statistică din România va fi reprezentat de către Prof. Univ. Dr. Vergil VOINEAGU, preşedintele INS România.

„Institutul Naţional de Statistică al României este conştient de faptul că dialogul european constructiv este un mecanism menit să asigure dezideratul performanţei

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 20 minute
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 7 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 37 minute
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 46 minute
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum o ora
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Doar jumătate dintre ostaticii Hamas din Gaza mai sunt în viața, susține premierul Netanyahu

Ziare.com acum o ora
Doar jumătate dintre ostaticii pe care teroriștii Hamas îi țineau în Fâșia Gaza mai sunt în viață, susține premierul Netanyahu. Doar jumătate din cei 101 ostatici deţinuţi de gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza mai sunt în viaţă, a declarat dumin

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 3 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 2 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 2 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum o ora
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°