Pe la început de secol XVIII, mitropolitul Antim Ivireanul critică societatea valahă, aflată, după părerea lui, într-o adîncă şi aprigă criză morală. Mersul la biserică pare doar un pretext pentru ca oamenii să-şi scoată în evidenţă hainele şi rangul, şi chiar mai rău, să se amuze, postul devine o pacoste, bîrfa şi cleveteala – o obişnuinţă a firii, respectul – o deriziune etc. „Cînd mergem la biserici, în loc de a asculta slujbele şi a ne ruga lui Dumnezeu, să ne ierte păcatele, iar noi vorbim şi rîdem şi facem cu ochiul, unul altuia, mai rău decît pe la cîrciume“, tună mitropolitul într-un cuvînt de învăţătură rostit într-o duminică în biserica Mitropoliei.

Şi la fel de vehement critică „năravul prost“ al românului de a înjura de mama focului, oricînd, oriunde, oricum, invocînd deseori cele sfinte: „că ce neam înjură ca noi, de lege, de cruce, de cuminicătură, de morţi, de comîndare, de lumînare, de suflet, de mormînt, de colivă, de prescuri, de ispovidanie, de botez, de cununie şi de toate tainele sfintei biserici şi ne ocărîm şi ne batjocorim înşine legia?! Cine din păgîni face aceasta, sau cine-ş măscăreşte legia ca noi?“ Chiar aşa, cine mai înjură ca românul? Cine mai amestecă cruci, Dumnezei, cu mădulare şi alte părţi ascunse al trupului, evitate aici de mitropolit? Păi, Alexandru vodă Aldea care pronunţă cea mai „tare“ înjurătură de la „nivel înalt“ atunci cînd i se pune la îndoială loialitatea, acuzat (de către sibienii cărora le scrie) că s-ar fi dat pe mîna turcilor şi „cine va minţi să-i f… cîinii pe nevastă-sa şi pe mă-sa“ (1432). Urmează apoi, binecunoscuta injurie, la fel de prezentă printre isteriile „înalte“ de „porc de cîine“ cu care vodă apostrofează pe unul, pe altul. De aici pînă la opincă…

DE ACELASI AUTOR Cui i-e frică de prostime? Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despre sudălmi