Cea mai mică specie de vertebrate din lume este o broscuţă care a fost descoperită în Papua Noua Guinee, scrie Huffington Post.
Paedophryne amauensis este cea mai mică specie de vertebrate din lume, conform unui comunicat de presă al Universităţii de Stat din Louisiana. Broscuţa măsoară 7,7 milimetri lungime, fiind mai mică decât o monedă americană de 10 cenţi.
Descoperirea a fost făcută de o echipă de cercetători americani condusă de erpetologul Chris Austin de la Universitatea de Stat din Louisiana. Anunţul descoperirii a fost făcut public miercuri în revista PLoS ONE. Austin a spus în comunicatul de presă că a fost foarte greu să descopere amfibia datorită dimensiunii sale mici.
Paedophryne amauensis a furat coroana de la un peşte din Indonezia care măsoară opt milimetri lungime - Paedocypris progenetica, considerat până de curând cea mai mică vertebrată din lume. Anul trecut au fost descoperite 208 specii noi în sud-estul Asiei, însă animalele sunt ameninţate de tăierea pădurilor, pierderea habitatului, schimbările climatice şi oameni, potrivit World Wildlife Fund.
Cea mai mică specie de vertebrate din lume este o broscuţă care a fost descoperită în Papua Noua Guinee, scrie Huffington Post.
Paedophryne amauensis este cea mai mică specie de vertebrate din lume, conform unui comunicat de presă al Universităţii de Stat din Louisiana. Broscuţa măsoară 7,7 milimetri lungime, fiind mai mică decât o monedă americană de 10 cenţi.
Descoperirea a fost făcută de o echipă de cercetători americani condusă de erpetologul Chris Austin de la Universitatea de Stat din Louisiana. Anunţul descoperirii a fost făcut public miercuri în revista PLoS ONE. Austin a spus în comunicatul de presă că a fost foarte greu să descopere amfibia datorită dimensiunii sale mici.
Paedophryne amauensis a furat coroana de la un peşte din Indonezia care măsoară op