Scandalul demisiei lui Raed Arafat de la Ministerul Sănătăţii nu se va termina prea curând. O grămadă uriaşă de conflicte, de contradicţii, de inadvertenţe şi abuzuri politice şi-au găsit în aceste zile întruchiparea: Raed Arafat vs. Traian Băsescu.
Oricine a trecut printr-un spital obişnuit din România are de povestit ore în şir experienţe strigătoare la cer. Mizeria neagră, lipsurile de tot felul, jegmăneala cvasi-generalizată şi cinismul devenit regulă transformă actele de profesionalism şi omenia în adevărate acte de eroism. Când vine vorba de cauze? Sistemul e de vină.
De când Emil Boc are biroul la Palatul Victoria, lumea a constatat iniţial, cu uimire, apoi cu stupoare, şi mai nou, cu plictis, că premierul României are biroul la Cotroceni şi se numeşte Traian Băsescu. El este omul cel mai bine informat din ţară aşa că nimeni nu îndrăzneşte să cârtească. Cum e posibil ca legea fundamentală să fie călcată în picioare cu atâta nonşalanţă? De ce nu avem premier? Evident că sistemul e de vină.
Guvernul Năstase cel autoritar şi corupt a apelat la asumarea răspunderii asupra unor legi în două rânduri, guvernul Tăriceanu cel indisciplinat şi risipitor de patru ori, Emil Boc reformatorul buzunarelor subţiri şi păzitorul buzunarelor largi i-a depăşit pe cei doi la un loc şi s-a pus chiar şi în situaţia ridicolă de a-şi asuma răspunderea chiar şi de două ori pe aceeaşi lege (legea salarizării unice). De atâta răspundere nu răspunde însă nimeni. E clar că sistemul e de vină.
În 2010, lumea a privit consternată cum Parlamentul basculează spre tabăra prezidenţială şi opoziţia a fost măcelărită pentru ca din resturi să fie alcătuit un partid fără precedent în statele democratice: un partid aflat în Parlament fără să-l fi votat nimeni. Cine este vinovat de înflorirea fără precedent a traseismului politic? Sigur că sistemul e de vină.
Nu suntem
