Valea Jiului are un potenţial turistic uriaş, iar cele două staţiuni de acolo, Straja şi Parâng, se află în plin proces de reabilitare. Scopul este acela de a face complet pasul de la minerit la turism, astfel încât una dintre cele mai industrializate zone din ţară să devină o atracţie pentru oamenii cu bani. Este foarte greu să-i duci pe bucureşteni la Lupeni sau la Petroşani, dar cei care au gândit acest proiect s-au adresat în special turiştilor din Banat şi Ardeal, provincii cu un public mai civilizat.
Despre Straja nu e prea mult de zis în clipa de faţă. Marele plus al acestei ierni este dat de instalaţia de zăpadă artificială. Ea funcţionează chiar dacă investiţia din bani publici încă nu a fost finalizată. În rest, se discută despre o telegondolă şi încă două telescaune, dar nimeni nu ştie concret când vor fi gata toate aceste instalaţii.
După Revoluţie, Parângul s-a transformat într-un moş pe la care nu mai trece nimeni. Condiţiile de cazare n-au fost niciodată strălucitoare în staţiunea de lângă Petroşani, mulţi proprietari de cabane preferând să-şi ridice vile pe munte doar pentru a avea unde practica jocurile de noroc. Administratorii instalaţiilor de transport pe cablu n-au făcut altceva decât să-i gonească pe turişti din moment ce telefericele aveau program de funcţionare cu începere de la ora 11:00, iar pârtiile erau foarte rar amenajate.
Din această iarnă, lucrurile stau altfel la Petroşani. Primele efecte ale programului de reabilitare a domeniului schiabil din Parâng se văd deja. Pe Pârtia B funcţionează deja instalaţia de zăpadă artificială, iar lungimea pârtiei a crescut de la 1 la 3,5 kilometri. Practic, turistul care vrea să schieze pe această pistă, cea mai lungă de pe Valea Jiului, urcă cu telescaunul până lângă sediul Salvamont. De acolo trebuie să meargă pe jos până la teleschiul din faţa Cabanei UNEFS – lucru nu chiar pl