Sfârşitul anului trecut a fost marcat de Ambasada Franţei şi Institutul Cultural Francez de la Bucureş ti, prin aducerea la muzeele naţionale de artă (clasică şi contemporană) a unor colecţii de tapiserii purtând marca celebrelor ateliere Gobelins.

Expoziţiile rămân deschise până la sfârşitul lunii februarie şi este de prisos să spun că sunt de-a dreptul spectaculoase, prima, cea de la Palatul Regal, conţinând lucrări executate sub trei regi ai Franţei: Henri al IV-lea, Ludovic al XIV-lea şi Ludovic al XV–lea, iar cea de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (Palatul Parlamentului), printre altele şi lucrări aparţinând artiştilor secolului al XX-lea, precum Picasso, Matisse, Miro sau contemporanii Schlosser, Segui sau Ping. Deşi nu eram la primul contact cu acest gen de artă şi nici cu tapiseria franceză, mărturisesc că momentul celor două expoziţii (unic de altfel, după cum este consemnat şi în catalogul însoţitor) a avut darul de a-mi produce un sentiment de frustrare, deoarece mi-a adus aminte de câteva călătorii, una la Roma, special făcută pentru vizitarea Muzeului Vaticanului, unde, pe culoarul de trecere spre celebra Capelă Sixtină, privirea mi-a fost pur şi simplu bombardată de sute de tapiserii, unele purtând semnături celebre precum cea a lui Rafael, dar grăbit fiind să ajung la întâlnirea cu Michelangelo, le-am dat prea puţină atenţie şi, iată, mă văd nevoit să recunosc aici că va trebui să refac acest traseu, pentru că mai multe motive şi citate, pe care le-am regăsit în lucrările de la Bucureşti, pot deschide întrebări la care nu am în prezent răspuns. În al doilea rând, melancolia mea se hrăneşte şi din imaginile, pierdute şi ele într-o vară, cândva, furnizate de arhitectura şi decoraţiunile interioare ale Castelului Chambord, reşedinţa regelui François I, ale cărui scări interioare au fost proiectate de Leonardo da Vinci, ale