C. Ionescu-Gulian, până în momentul morţii, la 21 august 2011, membru titular al Academiei Române, ales în 1955, a fost cel care a distrus filosofia românească. Nu a exprimat niciodată vreun regret. Decesul lui Gulian, flagelul dogmatismului în anii sovietizării anticulturale şi chiar mai târziu, a trecut neobservat.

Academia a dat un comunicat laconic în care anunţa „cu întristare” stingerea din viaţă a unui membru prezentat ca un prolific gânditor. Nimic despre nimicirea filosofiei româneşti, nici măcar un cuvânt despre „umbrele” din biografia acestui personaj care ilustrează perfect „obsedantul deceniu” în tot ce-a avut acesta mai distructiv, doar fapte pretins notabile şi contribuţii presupus remarcabile. Tot pe site-ul Academiei găsim informaţia că acest funest personaj primea şi indemnizaţie de merit. Eu am aflat întâmplător de moartea lui Gulian, întrucât scrisesem despre personaj în 2010 şi căutam posibile reacţii.

Mâ întreb când vor veni analizele rolului nefast al acestui ideolog, un arhitect al utopiei în sensul pervers al cuvântului, mai cu seamă între 1948 şi 1965, în aneantizarea autenticelor valori ale gândirii româneşti, în lupta împotriva a ceea ce partidul numea „liberalism”, „obiectivism”, „trăirism”, „misticism”, „iraţionalism” şi „cosmopolitism”? Când se va spune cum a îndeplinit el, cu demonic zel, ordinele politrucului şef, doctrinarul en titre Leonte Răutu? Cine i-au fost protejaţii şi aghiotanţii? Cum şi-a prigonit colegii şi cum a înmormântat atâtea cărţi şi destine în anii dogmatismului dezlănţuit? Acad. Florin Constantiniu este autorul unei cărţi de amintiri intitulată De la Răutu şi Roller la Muşat şi Ardeleanu, apărută la Editura Enciclopedică în 2007. Mă întreb ce simţea domnia sa aflându-se, atâţia ani, pe post de coleg în acest „forum al consacrării” şi „simbol al spiritualităţii” (citez de pe site-ul oficial) cu tart