In toata saga fara sfarsit a cainilor vagabonzi, cel mai tare ma irita ipocrizia si cinismul celor care fac adevarate crize de isterie pe la diverse mitinguri de aparare a maidanezilor. Daca am avea atatia iubitori autentici de animale cate fundatii colecteaza bani in acest scop si cate cucoane se dau de ceasul mortii, sunt convins ca numarul cainilor de pe strazi ar fi cu mult mai mic. Pentru ca, pe de-o parte, cu mult mai multe animale ar fi adoptate din adaposturile supraaglomerate, iar pe de alta parte, ar aparea solutii autentice la aceasta plaga a Romaniei.

Dupa stiinta mea, banii europeni care puteau fi accesati pentru construirea de adaposturi au ramas neatinsi. Nu au tentat nici primaria, nici vreun ONG cu patru sau mai stiu eu cate labute. Ca dovada, in Capitala cel putin, nu a mai fost construit de ani de zile niciun adaport nou. De ce? Din acelasi motiv pentru care avem in general o rata a absorbtiei atat de modesta. Pentru ca banii europeni sunt urmariti si nu pot fi pradati atat de usor ca donatiile sau banii de la buget. Si atunci de ce sa-ti bati capul?

Sau ati auzit de vreo initiativa a iubitorilor care sa armonizeze interesele oamenilor si ale animalelor. De exemplu, eu as fi perfect de acord sa dau o suma lunara pentru intretinerea animalelor care sa fie stranse de pe strazi, sterilizate si tinute in adaposturi sau macar in tarcuri, pana mor de batranete.

Dar ia sa-i intrebi pe iubitori daca ar scoate vreun sfant din buzunar pentru un asemenea scop. Sa te tii vaiete: pensia-i mica, sunt somer, am rata mare, intetinerea ma omoara si cate si mai cate altele! E mai simplu sa lasi pe strada haite semisalbaticite carora sa le arunci cate un zgarci ramas de la masa, haite extrem de periculoase nu numai pentru integritatea oamenilor, ci si pentru sanatatea publica. Iresponsabilii care socotesc ca aceasta solutie, chinui