„Adevărul“ vă prezintă marii campioni olimpici ai României. Legitimat la Dinamo, Nicolae Linca a câştigat în 1956, la Melbourne, primul şi singurul nostru titlu în turneul de box de la JO.

Venirea comuniştilor la putere, în 1945, avea să pună capăt boxului profesionist în România. Socotit a fi prea dur, folosit de propagandă pentru a demonstra decadenţa societăţii capitaliste, acesta avea să fie interzis. Se încheia astfel o perioadă din istoria pugilismului de la noi, perioadă de care îşi legaseră numele câţiva campioni de excepţie: Lucian Popescu, Toma Aurel, Marian Plăeşu sau Anton Oşca.

„Nobila artă" n-avea însă cum să dispară, în prim-plan apărând boxerii amatori. Iar participarea la Jocurile Olimpice a devenit pentru ei principalul obiectiv. Prima prezenţă a românilor în ringul străjuit de cele cinci cercuri s-a consemnat în 1952, la Helsinki. Iar ea n-a rămas fără rezultat: Vasile Tiţă a cucerit „argintul", iar Gheorghe Fiat „bronzul". Printre participanţii la JO din 1952 s-a numărat şi Nicolae Linca, un tânăr originar din Alba Iulia care avea deja în palmares trei titluri naţionale (1949, 1950 şi 1951).

Cu puţin timp înainte de Jocurile Olimpice de la Melbourne exista o incertitudine în privinţa boxerilor care urmau să reprezinte România. În cele din urmă, în lot au fost incluşi Nicolae Linca, Mircea Dobrescu, Gheorghe Negrea şi Constantin Dumitrescu. Cât priveşte şansele lor de a urca pe podium, acestea erau socotite infime. În cele din urmă, România a cucerit la turneul olimpic de box de la Melbourne patru medalii cu tot atâţia participanţi. Ceea ce fireşte că a fost considerat un mare succes pentru pugilismul amator de la noi.

„Vedeam doi adversari în loc de unul"

Linca a reuşit să-i învingă la puncte pe Hector Hatch (Fiji) şi Nicholas Andre (Africa de Sud), pentru a se revanşa în semifinale în faţa englezului Nicholas Gargano