Calitatea unui oraş o dau şi muzeele lui, fie că ele dau seamă despre acel oraş chiar, văzut de-a lungul trecutului său, fie că, prin subiectul lor, arată deschidere către ţări străine. Berlin, de pildă, pe lîngă Muzeul Mărcii Brandenburg, unde poţi vedea capitala imperială a lui Wilhelm al II-lea, are muzeele din Insulă: artă antică, artă egipteană, templul de la Pergam, artă islamică, artă bizantină şi a Europei medievale. La Edinburg, în Galeria Naţională Scoţiană, găseşti picturi de la Botticelli la impresionişti, muzee militare la castelul de sus, castelul de jos (Holyrood) adăposteşte o expoziţie de artă a Renaşterii din colecţia reginei, două sau trei case au păstrat interioare istorice, dar trecutul Scoţiei este reconstituit prin Galeria Naţională de Portrete, redeschisă de curînd, care, începînd cu secolul al XVI-lea, ajunge pînă în ziua de astăzi. Ce avem la Bucureşti? În primul rînd, desigur, Muzeul de la Palat, pentru arta românească şi cea europeană, şi Muzeul de Istorie Naţională. Acolo se duc turiştii şi şcolile. Dar mai există altele, de un interes apreciabil, cărora bucureştenii nu le trec pragul fiindcă nici n-au auzit de ele.
DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulAstăzi va fi vorba de Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei. Pe strada 11 Iunie, numerele 36-38, se află casa în care a locuit o pereche de oameni interesanţi care, o viaţă întreagă, s-au înconjurat de lucruri frumoase: o clădire în stilul eclectic francez de la 1900, cu bow-window-uri, şi o grădină ascunsă între ziduri înalte. Muzeul a fost înfiinţat din 1992 şi s-a deschis zece ani mai tîrziu, după moartea Ligiei Macovei (1916-1998), pictoriţă şi graficiană de un talent original. Ea era, din 1939, soţia arhitectului Pompiliu Macovei (1911-2008), a cărui amintire, aşa cum o reţin cei care au avut norocul de a-l cunoaşte, este a un
