Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Rooney are o explicaţie specială pentru cel mai frumos gol: ”E ca şi cum faci un copil”

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 12 ianuarie 2012 ·

Atacantul lui Man. United compară reuşita din foarfecă în derbyul cu City din februarie 2011, aleasă golul sezonul trecut în Anglia, cu conceperea unui urmaş

Destui fotbalişti au făcut paralele între senzaţia trăită la gol şi plăcerea oferită de actul sexual. Dacă unii au comparat-o chiar cu un orgasm, Rooney a găsit o explicaţie originală pentru cea mai frumoasă reuşită a stagiunii trecute în Premier League. Superexecuţia din foarfecă, şut la vinclul porţii lui Hart, a decis victoria şi titlul în derbyul (2-1) cu Man. City din 12 februarie 2011!

"Cînd vezi mingea că pluteşte spre tine, trebuie să nu gîndeşti cu mintea şi să începi să judeci cu burta. Aşa se nasc cele mai frumoase goluri, la fel se întîmplă cînd te apuci să faci copii", a povestit atacantul lui United în interviul din La Repubblica. Wayne recunoaşte că "într-o echipă nu se trăieşte mereu în armonie. Fotbalul e făcut din ciocniri continue în teren, şi în vestiar, cu colegii şi antrenorul. De multe ori aspre. Ferguson e însă cel mai frumos cadou pe care mi l-a făcut viaţa".

"Messi inspiră teamă. Nu voi uita niciodată cînd l-am văzut prima oară jucînd în 2005. Eram la televizor şi m-a impresionat aşa tare încît am regretat că videocasetofonul era stricat"

Wayne Rooney, atacant Man. United

VEZI AICI GOLUL LUI ROONEY!

Atacantul lui Man. United compară reuşita din foarfecă în derbyul cu City din februarie 2011, aleasă golul sezonul trecut în Anglia, cu conceperea unui urmaş

Destui fotbalişti au făcut paralele între senzaţia trăită la gol şi plăcerea oferită de actul sexual. Dacă unii au comparat-o chiar cu un orgasm, Rooney a găsit o explicaţie originală pentru cea mai frumoasă reuşită a stagiunii trecute în Premier League. Superexecuţia din foarfecă, şut la vinclul porţii lui Hart, a decis victoria şi titlul în derbyul (2-1) cu Man. Cit

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 26 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 36 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 40 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 59 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 51 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°