După ce s-a retras de la „România literară”, în 1970, Geo Dumitrescu s-a dedicat unei activităţi care-i mânca timpul mai mult decât aceea de la revistă (motivul retragerii!).

Ţinea concomitent, într-o perioadă, „Poşta Redacţiei” la „Luceafărul” şi la „Flacăra”, asaltat de vrafuri uriaşe de scrisori şi de compuneri poetice venite de la tot felul de autori care aşteptau de la el binecuvântarea literară. Auziseră că le-o poate da. El le răspundea tuturor meticulos, spunându-le fără menajări tot ce credea despre scrisul lor, iar când se întâmpla ca vreunul dintre trimiţători să dea semne de talent îi publica grupaje de poezii în revistă însoţite de scurte prezentări. Acestea constituiau, pentru cel ales, un preţios bilet de bună pornire la drum.

La un moment dat, nemairăzbind pesemne să ducă de unul singur la capăt această istovitoare acţiune (citirea, trierea, scrisul etc.), Geo Dumitrescu ne-a convocat pe Lucian Raicu şi pe mine cerându-ne să-i dăm o mână de ajutor. În ce fel? Scriind noi acele mici prezentări ale grupajelor alese de el pentru publicare, dacă socoteam şi noi, desigur, că a ales bine, dacă ne potriveam în gusturi, dacă şi nouă ni se părea că poeţii necunoscuţi scoşi de el la înaintare meritau acest lucru. Singur nu mai pot, ne-a spus, dacă nu colaboraţi, renunţ şi eu. Nu-l puteam refuza pe Geo Dumitrescu şi o vreme aranjamentul acela a funcţionat. Mergeam şi eu şi Raicu, la urma urmei, pe mâna sigură a lui Geo, pe experienţa şi priceperea lui dovedite încă de la „Albatros”.

Aşa se face că am publicat în „Luceafărul”, în 1974, un scurt text introductiv la un ciclu de poezii semnate Gabriel Chifu, un tânăr de 20 de ani din Craiova. Îi trimisese, ca atâţia alţii, poeziile lui Geo Dumitrescu, acestuia i s-au părut bune, a alcătuit grupajul iar eu, după ce le-am citit, am făcut mica prefaţă. Au urmat, în timp, şi alte recunoaşter