Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungaria condusă de Viktor Orban seamănă cu România lui Nicolae Ceauşescu - presă

Publicat in Romania Libera, joi 12 ianuarie 2012 ·

Din decembrie 1989, de când a apus steaua "Geniului din Carpaţi", Europa de Est nu a mai cunoscut niciodată o transformare socială atât de radicală, stupidă şi ridicolă ca în Ungaria lui Viktor Orban, care seamănă cu România lui Nicolae Ceauşescu, comentează Le Monde în ediţia electronică de joi, potrivit Mediafax.

Într-un comentariu publicat în cotidianul Le Monde, Laszlo Rajk, arhitect, opozant şi fost disident ungar, fiul unui ministru executat în 1949 după un proces stalinist, apreciază că majoritatea ungarilor ştiau ce pregătea Viktor Orban, dar voiau o schimbare şi credeau că democraţia ungară, susţinută de Uniunea Europeană, îl va putea controla. Autorul scrie că în ultimii ani, mai mulţi apropiaţi ai Fidesz spuneau că aşteaptă victoria partidului în special pentru posiblitatea ca Orban însuşi să fie învins. Aflat în opoziţie, partidul era ostaticul preşedintelui său, dar după o victorie electorală acesta nu mai putea conduce în acelaşi mod, pentru că trebuia să ţină cont de unele limite, de circumstanţe externe şi mai ales de Europa şi SUA, afirmau aceştia.

Chiar şi membrii societăţii care nu făceau parte din Fidesz apreciau că este nevoie de un lider puternic. Iar Orban pare puternic, atât ca prim-ministru, cât şi ca lider al opoziţiei. Mulţi l-au votat deoarece credeau că nu va mai trebui să se teamă de tinerii neonazişti. Acceptarea socială a lui Orban a scăzut însă, cei care cred în victoria democraţiei aşteptând alegerile din 2014 cu seninătate pentru a se elibera de acest populism. Guvernul nu numai că nu este condus cu o dorinţă de democraţie, ci cu o totală lipsă de scrupule, comentează autorul articolului.

Orban a privat Curtea Constituţională de toate puterile prin care i-ar fi putut împiedica manevrele politice, apoi a dislocat Consiliul bugetar pentru a avea control exclusiv asupra acestuia, a restrâns libertatea presei, a deca

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 32 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Premiile Oscar 2025: „Anora” a câştigat premiul pentru cel mai bun film

Mediafax acum o ora
Filmul „Anora” a câştigat, duminică, cinci premii Oscar, inclusiv râvnitul trofeu Oscar pentru cel mai bun film. Producţia spune povestea unei lucrătoare sexuale care primeşte şansa unei noi vieţi atunci când se căsătoreşte cu un client bogat.

Prada se apropie de un acord de 1,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Versace

News.ro acum 42 minute
Grupul italian de lux Prada este tot mai aproape de finalizarea unui acord pentru achiziţia Versace de la conglomeratul de modă Capri Holdings, pentru aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), potrivit unui articol publicat duminică de

Premiile Oscar 2025 - "Anora", cel mai bun film, cu cinci statuete. Adrien Brody şi Mikey Madison au câştigat la categoriile de interpretare. Sean Baker - cel mai bun regizor/ Lista câştigătorilor/ VIDEO

News.ro acum o ora
"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles. Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi m

Politico: Promisiuni privind apărarea, dar puţine detalii, în timp ce Europa intră într-o săptămână decisivă

News.ro acum o ora
Europa intră într-o săptămână crucială pentru viitorul securităţii sale - după un summit la Londra care a oferit o mulţime de promisiuni, dar puţine răspunsuri concrete, relatează Politico. Un grup de lideri mondiali - inclusiv Volodimir Zelenski, d

A început Postul Sfintelor Paşti, cel mai lung şi aspru post din an. Ce nu ai voie să faci în Postul Paştelui

Botosani News acum o ora
Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare este cel mai lung şi aspru post dintre toate posturile din an și durează 40 de zile. Postul Sfintelor Paşti începe luni. Numit şi Postul Mare, este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului

Aproape 100 de staţii STB din Bucureşti îşi schimbă denumirile începând de luni

Mediafax acum o ora
„În urma avizelor primite de la instituţiile competente, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a decis ca 91 de staţii ale liniilor de transport public să fie redenumite, începând cu data de 03.03.2

Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

News.ro acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu faţă de măsura controlului judiciar decisă în dosarul în care este inculpat pentru instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tenta

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum o ora
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

AFP: Aliaţii europeni ai Kievului strâng rândurile, Londra şi Parisul propun un armistiţiu parţial în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Aliaţii europeni ai Kievului au strâns rândurile duminică la Londra şi şi-au arătat angajamentul de a sprijini Kievul şi de a se reînarma împotriva Rusiei, Parisul şi Londra propunând de asemenea un armistiţiu parţial de o lună în Ucraina, relatează

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

-5°
lun.

-5°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°