Mă numesc Dorel şi locuiesc în cartierul Colentina, foarte aproape de Piaţa Obor. De când am terminat cursurile de formare profesională pentru ocupaţia de reporter de la Mediafax, am tot timpul impresia că sunt un jurnalist convins care găseşte în Piaţa Obor subiecte de reportaj la tot pasul. Aşa să fie? Sunt convins.

Într-o frumoasă dimineaţă de toamnă, cu un soare blând şi îmbietor pentru plimbare, mă hotărăsc să plec în piaţă în căutarea unui subiect. Mă înarmez cu un pix şi cu un carnet şi hotărât cu mult curaj plec în căutarea unui subiect trăznet care pur şi simplu să dea cititorul pe spate. Vreau să specific un singur lucru. Am o vârstă, iar acesta este al doilea reportaj pe care îl scriu în viaţa. Soţia mă conduce la uşă şi îmi urează succes. Ies din bloc şi intru în piaţă pe la terminal, prima clădire de la intrarea dinspre Colentina. Îmi apar ăn faţă primele subiecte dar în cap mi se creionează ceva. Ceva care nu îmi dă pace de mult timp şi aş vrea să aştern pe hârtie lucrul acesta.

Ajung în piaţa de legume şi trec pe lângă tarabe. Marfă din belşug, proaspată, de calitate şi pentru toate buzunarele. Mă îndrept spre platou şi un miros amestecat de mici, sarmale şi fasole cu ciolan îmi inundă simţul olfactiv. Cred că am atins ţinta. Sarmalele. Ei da! Sarmalele sunt scopul reportajului meu. Iată-mă la locul cu pricina, lcoul unde se vinde mult dorita şi râvnita porţie de sarmale. Privesc. Decorul pare rupt dintr-un frumos colţ de Maramureş presărat cu ştergare, covoare şi vânzătoare tradiţional îmbrăcate. Însă ciorapii din opinci ieşeau în evidenţă. Ciorapi albi, trei sferturi pe care scria cu litere mari şi negre „Italia”.

Scot carnetul şi pixul, mă recomand şi respectuos cer să vorbesc cu şeful. În faţa mea îşi face apariţia o namilă de om cu bujori în obrăjori, tipic omului bine crescut de la ţară. Se recomandă Nea Văsâi, probabil Va