Autorităţile sunt obligate să listeze până la 31 decembrie pachete minoritare de minim 5% la 19 companii aflate în portofoliul Fondului Proprietatea şi care nu sunt prezente în ringul bursier.
Gândită ca o măsură de impulsionare a pieţei de capital şi de aducere la zi listărilor întârziate ani de zile, măsura riscă să aducă un haos total. Astfel, pentru o parte din societăţi România are alte înţelegeri parafate cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) iar altele au fost aduse în discuţie dintr-o dată, fără a exista vreun plan anterior.
“Entităţile menţionate la art. 9 alin. (1) au obligaţia ca până la data de 30 septembrie 2007 să iniţieze proceduri legale necesare pentru derularea de oferte publice iniţiale sau secundare de vânzare pentru pachete de acţiuni de minimum 5% emise de societăţile comerciale, societăţile naţionale şi companiile naţionale prevăzute în anexă, în vederea admiterii acţiunilor acestora la tranzacţionarea în sisteme de tranzacţionare de S.C. Bursa de Valori Bucureşti – S.A.
Procedurile de admitere la tranzacţionare vor fi finalizate cel târziu la 31 decembrie 2012”, se arată în articolul unic al legii 302/2011.
Astfel, complexurile energetice Turceni, Rovinari şI Craiova vor fuziona împreună cu producătorul de lignit SNLO pentru a forma Complexul Oltenia. FMI a cerut ca acesta să fie privatizat. Acum noua lege menţionează listări separate. Pe lista FP se mai găsesc cele trei filiale de distribuţie a energiei electrice aflate acum în portofoliul Electrica. De asemenea, România a agreat cu FMI ca Electrica Furnizare, formată din fuziunea celor trei filiale de comercializare aflate la stat, să fie privatizată în acest an.
Dintre alte mari companii de stat se mai găseşte şi Salrom, pentru care statul nu a anunţat până acum niciun plan. Concomitent, mai trebuie listată şi Poşta Română - aflată într