Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucescu progresează: se ridică din pat, stă şi pe fotoliu, iar medicii se vor pronunţa azi asupra datei externării

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 12 ianuarie 2012 ·

Preparatorul fizic al lui Şahtior, Carlo Nicolini, spune că, la Bucureşti, l-a simţit pe Lucescu gata să iasă imediat din spital spre a se întoarce la Doneţk. Familia îl sfătuieşte să ia o pauză pînă la vară

"Mircea se simte tot mai bine. Are tensiune bună, acum se ridică şi din pat, poate sta în fotoliu, dar nu foarte mult timp, fiindcă oboseşte. Joi se va şti în principiu cînd va fi externat", au explicat, ieri, pentru GSP, apropiaţi ai familiei Lucescu. "Încă nu poate primi vizite, care ar presupune un efort suplimentar din partea pacientului. Trebuie să mai aşteptăm", a punctat şi Bogdan Popescu, purtătorul de cuvînt al Spitalului Universitar.

"Să nu se simtă lipsa lui Lucescu!"

Antrenorul doreşte să revină cît mai repede la Doneţk, în ciuda sfaturilor familiei de a lua o pauză pînă la vară, astfel încît să aibă parte de o recuperare optimă. "Personal, cred că Lucescu va veni alături de noi după turneul din Dubai. Ne întoarcem de acolo pe 24 ianuarie, iar pe 27 vom pleca în Spania" a fost, din Ucraina, precizarea secundului lui Şahtior, Alexandru Spiridon, care a condus echipa la reunirea de ieri.

A completat: "Echipa nu a murit! Nu poate muri atîta vreme cît există un preşedinte ca Rinat Ahmetov. Vom lucra în aşa fel încît grupul să nu sufere nici o schimbare. Cînd antrenorul se va întoarce nici să nu observe că în această perioadă nu a fost cu noi. Avem o experienţă tristă în trecut. Cînd domnul Lucescu a avut probleme cu inima am fost eliminaţi de Timişoara din Ligă. Nu trebuie să se întîmple din nou aşa ceva".

Modelul Srna

Iar preparatorul fizic Carlo Nicolini, care s-a aflat şi el, marţi, în mica delegaţie ucraineană venită să-l viziteze pe Lucescu, a mărturisit că antrenorul i-a dat cîteva sfaturi: "Să fim mai concentraţi, să acordăm atenţie mai mare fiecărui detaliu! Mister e foarte puternic şi

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°