Trebuie să notez din nou cât de rău stă presa română la raportul informație/zgomot. Să vedem: începe o dispută în spațiul public apropo de noua lege a sănătății, dispută în care sunt implicate nume proeminente. Disputa se transformă apoi în scandal. Scandalul în sine stă cel mai bine la capitolul acoperire mediatică, poți citi o mulțime de opinii pro și contra protagoniștilor, tot felul de scenarii și acuzații… Însă trebuie să cauți serios ca să afli informația esențială: CE anume este în dispută, exact? În cazul cel mai bun, atunci când se ajunge la o discuție pe fond, tot nu aflăm efectiv subiectul discuțiilor, ci mai degrabă opinii despre el. Nu aflăm ce prevede legea, ci doar care va fi efectul ei, conform unora sau altora.
Subiectul în speță este o prevedere care permite ca la urgențele majore să aibă voie să intervină nu doar serviciul de Ambulanță și SMURD (cum era până acum), ci orice alt furnizor de servicii de acest tip, servicii plătite de asemenea din banul public. Pare o modificare mică pentru un scandal atât de mare! Și nu sunt sigur că e unul din cazurile de aparență care înșeală. Se vorbește despre ”privatizarea urgenței” sau ”privatizarea/desființarea SMURD”, dar modificarea e departe de a fi așa ceva! Nici măcar dereglementare nu este. Statul continuă să controleze foarte bine sistemul, furnizorii trebuie să fie omologați de MS, serviciile de urgență sunt achitate de stat, coordonarea apelului de urgență (112) o face tot statul… Mai mult, nici nu e o modificare radicală față de situația actuală: din câte înțeleg, există și funcționează deja un astfel de sistem, doar pentru urgențele minore.
Am citit argumentele aduse de unul din autori (dr. Vlădescu), respectiv de principalul adversar al legii. Nu le-am găsit foarte convingătoare. Există însă un argument masiv în favoarea legii combătute cu atâta înverșunare de dl Arafat. Este vorba d