Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cameron Diaz şi-a pus silicoane? Nu mai e plată ca o scândură

Publicat in Click, joi 12 ianuarie 2012 ·

Cameron Diaz a petrecut sărbătorile de iarnă în Hawaii, unde s-a distrat, s-a bronzat şi s-a bălăcit în apă. Ea a apărut pe plăjă purtând un costum de baie albastru, iar actriţa părea mai sexy ca niciodată.

Ce i-a pus pe gânduri, de fapt, pe cei care au văzut-o la plajă a fost faptul că sânii actriţei erau mult mai mari. Toată lumea ştie că frumoasa blondă nu a fost înzestrată de la mama natură, însă dintr-o dată nurii vedetei au crescut.

Jurnaliştii de la Splash au imortalizat mai multe scene cu Cameron la plajă.

Anthony Youn, dr specializat în chirurgie plastică, este de părere că actriţa şi-a pus silicoane, însă cu dimensiuni mici: «Cu siguranţă are, se vede foarte clar diferenţa, cert e că au un gramaj foarte mic. Nu poţi înşela ştiinţa, cred că şi-a pus implanturile în urmă cu două sau trei săptămâni. Se vede!»

Cameron declara în 2009 că şi-ar dori să aibă forme mai voluptoase, însă, din păcate, are altă construcţie

«Mereu mi-am dorit să fiu mai voluptoasă, să am forme rontunde, dar se pare că trupul meu nu este aşa»

Cameron mai are făcută o intervenţie, ea şi-a operat nasul în 2006, după ce şi l-a rupt de 4 ori. Ea a mai declarat în 2010 că este adepta operaţiilor estetice şi că oricând va simţi că va avea nevoie nu va întârzia să apeleze la medici.

Uite cum arăta Cameron în ianuarie 2011. Avea sânii mai mici?

«Momentan nu-mi mai fac nimic, dar nu spun niciodată, niciodată...nu se ştie când îşi pică cu tronc», declara Cameron în 2010.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

Cum a fost amenajat localul pentru nunta fiicei lui Gheorghe Hagi. Luxul este la el acasă! Kira Hagi şi Thomas Ferfelis petrec într-un cadru de vis cu 500 de invitaţi

Cancan acum o ora
După ce au spus „DA” în fața lui Dumnezeu, Kira Hagi și Thomas Ferfelis se pregătesc să petreacă una dintre cele mai frumoase seri din viața lor într-un cadru de vis. Cununia religioasă s-a încheiat la Biserica Sfântul Visarion din București, iar mi

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului, potrivit I

CFR Trafic reluat între Sinaia și Bușteni pe firul II, după îndepărtarea unui copac căzut pe linia de contact (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 29 iunie 2025, la ora 17:03, traficul feroviar pe firul II a fost reluat în condiții de siguranță între Sinaia și Bușteni, după ce arborele căzut pe linia de contact a fost îndepărtat cu ajutorul a două drezine pantograf, trimise din Ploieșt

Copac prăbușit peste două persoane în municipiul Brașov. Un tânăr a murit

HotNews acum 4 ore
Un arbore a căzut peste doi oameni, duminică, în municipiul Brașov, iar unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a murit în urma incidentului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov. ISU Brașov spune că, în jurul o

Ministrul Economiei, după ce a fost la Praid: Statul român a greșit. Nu din neatenție

Mediafax acum 2 ore
„Am fost astăzi la Praid. De ce? Pentru că nu mă mulțumesc cu hârtii și rapoarte, vreau să văd cu ochii mei realitatea din teren. Parte din ceea ce mi s-a transmis până acum a fost cosmetizat. Asta am observat la fața locului împreună cu Diana Buzoi

David Popovici, la revenirea în țară după CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, notează News.ro. Urmăreș

Naţionala României de rugby a plecat în Chile pentru startul Summer Tour / Lotul anunţat de federaţie

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de rugby a României a plecat, sâmbătă, spre Santiago de Chile pentru a disputa primul meci din Turneu de Vară, un turneu efectuat în America de Sud, transmite News.ro. Urmărește cele mai no

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum 5 ore
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

Ce cadou inedit a primit Kira Hagi de la Ion Țiriac în ziua nunții. A aparținut Ducesei de Kent

Ziua Constanta acum 4 ore
Cu ocazia nunții Kirei Hagi cu Thomas Ferfelis, Ion Țiriac le-a pregătit un moment special, punându-le la dispoziție una dintre cele mai valoroase mașini din colecția sa, un Rolls Royce Phantom IV, pentru a merge cu ea la biserică, potrivit Fanatik.

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

19°/34°
mar.

20°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/27°
lun.

16°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

25°
dum.

18°/28°
lun.

22°/27°
mar.

19°/25°
mie.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

16°/27°
lun.

17°/27°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

15°/32°
lun.

17°/36°
mar.

19°/32°
mie.

16°/36°