Miercuri, ora 10:00. Îmbrăcat într-un costum gri-deschis, cu o cămaşă albă peste care atârnă o cravată dungată în roşu, Decebal Traian Remeş aş­teap­tă, cu ochii închişi, să-i vină rân­dul. Pare resemnat. Nu mai are mus­ta­ţă, iar părul i-a albit şi i s-a rărit. E doar un bătrân ce stă, cu umerii lăsaţi, pe ultima băncuţă din sala 103, la Înal­ta Curte de Casaţie şi Justiţie. La un metru de el, Ioan Mureşan co­men­­tează, cu voce joasă, ce se întâm­plă în sală. Trăieşte ca la un meci de fotbal. "Aşa se deliberează?" Se ju­de­că dosarul fraudării examenului de prim-procuror la Curţile de Apel. Do­sar greu, sala e plină de magistraţi. In­culpaţi, avocaţi, instanţa, câţi încap în ea. Sala 103 arată ca un separeu, cu doar patru băncuţe pe care încap câte trei oameni. E înghesuială. Se invocă înregistrările din probatoriu, avocaţii solicită contraexpertize, se dă un nou termen. Totul durează mai puţin de jumătate de oră, apoi sala se goleşte. Soarele loveşte blând în geamuri. Rămân doar cei din dosarul "Cal­ta­bo­şul". Remeş se mută mai în faţă, fix în mijlocul sălii. Îşi îndreaptă ume­rii, îşi pune ochelarii. Mureşan se aşa­ză în spatele lui, mai spre margine. Poartă un costum închis la culoare, din stofă moale şi-o pălărie cu boruri largi pe care-o ţine alături. E piep­tă­nat lins, pe spate. Cei doi nici nu se privesc.

Avocaţii fac schimb de amabilităţi şi de glume. "Ce face clientul dvs.?" "Bine, nu răspunde la telefon." "Clientul" e cel de-al treilea inclupat în dosar, Gheorghe Ciorbă, mituitorul. Lipseşte. Co-inculpaţilor nu le e însă dor de el. În aşteptarea în­toar­cerii completului, se discută des­pre Popoviciu, Năstase, Dan Diaco­nes­cu şi se fac pronosticuri. E o at­mos­feră calmă şi intimă, ca-n sufrageria unei familii. Mi se aude pixul zgâ­ri­ind hârtia. În mai 2008, toată presa vuia de declaraţii, stenograme şi interceptări, audio sau video. Dosar