Nevindecaţii paseişti nu vor deplînge niciodată îndeajuns dispariţia acelei fabuloase instituţii de transmis prin basme rînduiala Locului, înţelepciunile trecutului, minunăţiile tradiţiei, armonia şi liniştea spirituală de altădată, care erau Bunicii. Odată ce ai avut parte de ameţitoarea hipnoză a poveştilor de la gura sobei, prăfoasa inseriere a elemenţilor caloriferului – chiar cînd le pui, ca jalnic surogat de sărbătoare, nişte coji de portocală deasupra – pur şi simplu îţi castrează imaginaţia. Cine a trecut, ca mine, prin sfînta condiţie a Nepotului, adică prin caruselul răsfăţurilor bătrîneşti, cu baclavalele, gogoşile, friganelele, şerbeturile, cartofii prăjiţi, şniţelele, siropurile, găluştile cu prune şi halvaua – toate în mormane cît casa – urmate de farmecul basmului şi magneticul bonus ipostaziat în cîte-o bancnotă de 3, 10, 25 de lei „ca să-ţi cumperi ce vrei tu“, îmi va înţelege numaidecît textura pufoasă a reveriei.

DE ACELASI AUTOR Dezminţire Pe Mitică l-a ucis miticismul Şir de plecări Caragiale expresionist, cuminte şi coregraficAcelaşi este cazul relaţiei meşter-ucenic, a cărei dispariţie, în esenţele ei ancestrale, profund iniţiatice, va fi alterat iremediabil (şi, aş zice, de-a dreptul criminal din unghi sociopatologic) legile muncii ca desăvîrşire de sine, ideea împlinirii prin profesionalism, nobleţea autorităţii şi firescul ascultării, farmecul împărtăşirii, tăria ierarhiilor şi sublimul supunerii. Bunicii mi-au povestit îndelung, cînd respectuos, ba chiar jubilativ, cînd amarnic, cu vagi resentimente, dar adînci reverenţe şi recunoştinţă pe viaţă, ce avere uriaşă a fost pentru ucenicia fiecăruia dintre ei făptura Meşterului. Fierar, potcovar, pantofar sau guvernantă, alternînd sudalma cu vorba dulce, porunca şi ameninţarea cu mîngîierea, bacşişul umilitor şi ajutorul la nevoie, perechea de palme cu polul de Paşti şi şutul în fund