Când bursele lumii erau în plin avânt şi veniturile din taxele pe câştiguri curgeau în vistieriile guvernelor, întrebări precum cea legată de creşterile rapide ale plăţilor făcute în ultimele decade către executivii de top erau un puzzle interesant pentru economişti.

Acum că explozia s-a transformat în eşec, întrebarea este plasată cu o insistenţă care uneori se transformă în indignare.

Conservatorii britanici au determinat, în 9 ianuarie, guvernul să stabileasă nişte planuri prin care să ofere acţionarilor drept de vot asupra remuneraţiilor din sectorul privat. Comisia Veniturilor Mari, care are ca scop identificarea motivelor pentru care există o diferenţă atât de mare între veniturile mari şi cele mici din sectorul privat în ultimii ani, crede că recompensele acordate celor care ocupă birourile de manager nu sunt un rezultat inevitabil al globalizării, ci un semn al eşecului pieţei (vedeţi graficul alăturat).

Americanii care urmăresc această dezbatere s-ar putea să o găsească ciudată: executivii companiilor britanice nu sunt bine plătiţi comparativ cu omologii lor din SUA. Mai mult, după cum a subliniat Comisia, 60% din creşterile de venit de care s-au bucurat 10% din muncitori între 1998 şi 2007 au mers către oameni care lucrează în finanţe.

Acest fapt ridică un nou set de întrebări, la care nu se poate răspunde prin acuzarea felului în care comisiile de remunerare funcţionează, organisme înfiinţate de guvern şi conduse de figuri politice independente, sau prin încurajarea unei mai mari transparenţe în plăţile făcute către executivi.

Citeşte şi Criza i-a lovit, dar au căzut tot în picioare: Ce bonusuri au angajaţii marilor bănci de pe Wall Street

SURSA: The Economist