Am cinci caini. Doi in casa, trei afara, in curte. Cu unul comunic ca si cum as vorbi, ma inteleg aproape omeneste. Cu aia micii din casa e mai greu. Sunt alintati si nu mai asculta demult de nimeni. Cainii din curte, pentru ca sunt liberi mai rar, sunt mult mai atenti la dorintele omului. Cei din casa, care au toata libertatea din lume, si-au construit deja lumea lor.
Ziua de miercuri mi-a adus doua mari revelatii. Prima - Constitutia Romaniei nu e despre oameni, ci despre caini. Deci, rasa canina a invins deja specia romaneasca. A doua - fara legatura, dar in aceeasi nota - SMURD-ul nu a fost creat de un om. Probabil, acelasi caine din Constitutia Romana a participat si la infiintarea Serviciului Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare.
La orele ce marcheaza jumatatea zilei am aflat ca legea care prevedea eutanasierea cainilor nu e constitutionala, potrivit unei decizii a CCR. M-a mirat, pentru ca imi imaginam ca legea fundamentala se refera la oameni. E despre si pentru fiintele umane care traiesc in aceasta tara. Desigur, CCR a judecat o plangere care se refera la conflictul unor legi, drepturi si asa mai departe. Orisicat, cum suna stirea ca CCR a decis ca omorarea cainilor nu e constitutionala?
Eutanasierea cainilor poate incalca, pe buna dreptate, unele drepturi ale omului. Poate afecta sensibilitatea crescuta a unora, poate dauna simturilor foarte ascutite ale altora si poate leza profund valorile celor mai multi. Dar oare nu viata insasi este cea mai inalta valoare si dreptul cel mai important al unui om? Nu respectarea acestui concept in particular ar trebui sa ghideze mai degraba toate actiunile omului indiferent de drepturile tuturor celorlalte animale, salbatice ori domestice?
Aici nu mai este vorba despre dragostea de caini. Nici despre poezia vietii in general. Ci despre o scurta lista a unor priorita
